Mai mult decât un hobby sau o afacere: Povestea unei familii din Bălți care s-a dedicat apiculturii

Pentru familia Zagnitco din Bălți, apicultura nu este doar o ocupație tradițională, ci o adevărată moștenire de suflet, care unește generațiile. Dedicați albinelor și naturii, membrii familiei au transformat pasiunea pentru miere într-un mod de viață. Conștienți de rolul esențial al albinelor în menținerea echilibrului ecosistemului, ei știu că munca lor nu se rezumă doar la producerea mierii, ci contribuie la protejarea naturii.​ Cu mai bine de 15 ani de experiență, această familie și-a făcut un nume la piața centrală din oraș, oferind produse naturale și povești despre pasiunea lor comună pentru apicultură.

„Am vrut mereu să avem miere naturală pe masă”

„Ne ocupăm de apicultură de aproximativ 17 ani, iar totul a început cu doar 2-3 stupi. Treptat, ne-am extins stupina, care se află acum în satul Egorovca, raionul Fălești. Deși vecinii ne ajută să o întreținem, venim des acolo pentru a ne asigura că totul este în regulă. Soțul meu a fost dintotdeauna un mare iubitor de dulciuri, iar noi cumpăram frecvent miere. Așa ne-a venit ideea: ce-ar fi să avem câțiva stupi pentru noi, pentru copii, pentru sănătate?

Primul pas a fost atunci când o rudă mai în vârstă, care a lucrat toată viața cu albine, ne-a dăruit un extractor de miere. Din cauza vârstei, nu mai putea continua această activitate. În mod obișnuit, începătorii cumpără mai întâi familii de albine și apoi echipamente, însă la noi lucrurile au stat invers. După ce am primit extractorul, soțul meu a cumpărat două sau trei familii de albine.

Nu aveam experiență, așa că a trebuit să învățăm totul de la zero. Am cerut sfaturi de la apicultori cu experiență, am citit cărți despre apicultură, deoarece pe atunci nu aveam internet. Am acumulat cunoștințe din literatură, din discuții cu alții, dar mai ales din experiența proprie. Am făcut greșeli, dar ele ne-au învățat multe și ne-au ajutat să ne dezvoltăm.

În timp, am deprins tehnici de împărțire a familiilor de albine și de crearea altora noi. Soțul meu a început să construiască stupii singur, iar astfel pasiunea noastră s-a transformat într-o afacere apicolă completă, cu acte în regulă.

Privind în urmă, nu ne-am fi imaginat niciodată că vom ajunge atât de departe. Este rezultatul multor ani de muncă, mai ales că au existat și momente dificile. Au fost perioade în care am pierdut jumătate din stupină, însă de fiecare dată am luat-o de la capăt, reconstruind totul și continuând cu aceeași pasiune,” a povestit Tatiana.

„Există albine mai „blânde” și altele mai „agresive””

„Apicultura are propriile sale provocări și specificități. De exemplu, rasele de albine diferă semnificativ. Unele sunt mai agresive, altele mai blânde. Rasa carpatină, de exemplu, se dezvoltă mai lent, în timp ce Buckfast are un ritm mai rapid de creștere. La început, am lucrat cu carpatina, dar ulterior am trecut la Buckfast, care s-a dovedit a fi o alegere mai potrivită pentru noi. Aceste albine sunt mai puțin agresive, aproape că nu înțeapă, și sunt ideale pentru apicultorii începători.

Desigur, albinele Buckfast sunt mai costisitoare, dar comportamentul lor calm compensează această investiție. Poți să te apropii de stup fără teamă – ele doar bâzâie ușor în jur, fără să devină agresive, așa cum se întâmplă cu alte rase. Acest lucru face întreținerea mai simplă și transformă apicultura într-o activitate mai plăcută.

Îngrijirea albinelor, însă, presupune aceleași principii, indiferent de rasă. Este esențial să le monitorizezi starea, să le tratezi la timp împotriva bolilor și să anticipezi nevoile lor. De exemplu, trebuie să adaugi foițe de fagure atunci când spațiul din stup devine insuficient, astfel încât albinele să aibă unde lucra. De asemenea, trebuie să ții cont de vreme. Dacă plouă des, florile vor înflori abundent, iar stupii trebuie pregătiți pentru colectarea mierii. În schimb, în perioadele de secetă, este important să lași mai multă miere în stup sau să suplimentezi hrana albinelor, pentru ca acestea să fie puternice la intrarea în iarnă.

Primele noastre familii de albine au fost locale, achiziționate din satul Ramazani, raionul Rîșcani. Ulterior, am început să ne creștem propriile familii și să selecționăm regine. Am achiziționat, în timp, regine din rasa Buckfast, o rasă selecționată în Germania, cunoscută pentru hărnicia și temperamentul blând.

Astăzi, Buckfast este o rasă foarte populară și este crescută cu succes inclusiv în Moldova.

Albinele sălbatice nu mai sunt utilizate pe stupinele mari. Cei care cresc doar câțiva stupi mai lucrează uneori cu albine simple, dar apicultorii profesioniști preferă rase selecționate, cu regine de înaltă productivitate. Performanța unei familii de albine depinde în mare măsură de calitatea reginei.

Un aspect important în apicultură este prevenirea roirii. Dacă stupul nu are suficiente rame libere, albinele pot roii: regina veche pleacă cu o parte dintre albine, iar regina nouă rămâne în stup. Pentru a evita această situație, este esențial să adaugi rame goale la timp, pentru ca albinele să rămână ocupate.

Condițiile meteorologice influențează, de asemenea, comportamentul albinelor. De exemplu, ploile abundente le pot afecta activitatea și pot favoriza roirea. Controlul reginelor poate fi realizat prin diverse metode, precum limitarea mișcărilor acestora sau schimbarea lor la fiecare 1–2 ani. Reginele tinere sunt mai puțin predispuse la roire, în timp ce reginele mai bătrâne, deși pot rămâne productive până la cinci ani, pot provoca împărțirea familiei după trei ani”, a explicat Igor.

„Fiecare familie de albine are un miros unic”

„Un aspect remarcabil al albinelor este spiritul lor colectiv. Ele trăiesc și lucrează exclusiv în familie, iar fiecare membru are un rol bine definit. Familia este compusă din regină, albine lucrătoare și trântori.

Regina este responsabilă de perpetuarea coloniei prin depunerea ouălor. Fără ea, familia se destramă rapid. Dacă regina nu mai depune ouă, în decurs de 2–3 luni colonia dispare, deoarece albinele bătrâne mor, iar altele noi nu mai apar.

Albinele lucrătoare îndeplinesc numeroase sarcini esențiale pentru funcționarea stupului. Cele tinere îngrijesc larvele, secretă ceară și reglează umiditatea în stup prin ventilarea aerului cu ajutorul aripilor. Pe măsură ce cresc, ele încep să zboare pentru a colecta nectar și polen, iar cele mai experimentate devin apărătoarele stupului.

Trântorii au o singură misiune – fertilizarea reginei. Ei pot intra în orice stup, dar la sfârșitul sezonului sunt alungați de albine, deoarece nu mai sunt necesari.

Fiecare familie de albine are un miros unic, care le ajută să-și recunoască membrii. Dacă o albină străină încearcă să intre în stup, este respinsă sau eliminată de albinele apărătoare.

Regina este, fără îndoială, elementul central al familiei. În timpul lucrului cu ramele, apicultorii trebuie să fie extrem de atenți pentru a nu o răni. O regină afectată înseamnă pierderea capacității familiei de a reproduce noi generații, ceea ce duce la dispariția coloniei. Din acest motiv, apicultorii monitorizează cu mare atenție starea reginei și, dacă este necesar, o înlocuiesc pentru a asigura continuitatea familiei, explică Igor.

Supraviețuirea în timpul iernii

„Avem în prezent aproximativ 60 de familii de albine. În trecut, aveam în jur de 80, însă vara secetoasă a slăbit multe dintre ele, iar o parte a fost necesar să fie unite. Dacă o familie este mică și ocupă mai puțin de trei rame, șansele ei de a supraviețui iernii sunt foarte mici. Pentru a întări astfel de familii, le combinăm cu altele mai puternice, astfel încât fiecare să aibă minimum 4–5 rame. Acest lucru asigură căldură suficientă și o mai bună șansă de supraviețuire în timpul iernii.

Albinele nu se tem de frig, ci de foame. Dacă resursele de hrană sunt insuficiente și numărul de albine este redus, colonia poate muri de frig. Cu cât sunt mai multe albine într-un stup, cu atât mai bine își pot încălzi familia și supraviețui iernii.

În sezonul rece, stupii sunt izolați termic pentru a proteja albinele de frig. Însă aceasta nu este singura problemă – stupii trebuie feriți și de șoareci. Șoarecii sunt atrași de miere și deseori încearcă să pătrundă în stupi. Există două tipuri care pot afecta grav stupina: șoarecii de casă, care consumă mierea, și șoarecii de câmp, care se hrănesc cu albine, ceea ce este și mai periculos.

Șoarecii de câmp sunt foarte mici și pot trece prin cele mai înguste crăpături. Dacă reușesc să intre, pot provoca daune semnificative. De obicei, devin activi toamna, când câmpurile sunt arate. Pentru a preveni pătrunderea lor, folosim capcane adezive sau otravă amplasată în locuri sigure pentru albine. Totuși, capcanele adezive sunt o soluție mai sigură.

De regulă, albinele nu ies din stup iarna, cu excepția zilelor însorite. Spre exemplu, în februarie, dacă este cald, albinele pot ieși pentru a-și goli stomacul. Acest proces este esențial pentru sănătatea lor, deoarece previne acumularea reziduurilor, care poate duce la îmbolnăvire sau chiar moarte.

Problemele apar atunci când după câteva zile calde urmează o răcire bruscă. În astfel de situații, albinele informează regina despre încălzire, iar aceasta începe să depună ouă. Pentru a proteja puietul, albinele se concentrează în jurul acestuia pentru a-l încălzi. Dacă mierea se află pe ramele laterale, iar în centru nu mai există hrană, albinele pot muri, deoarece nu se pot deplasa la rezerve din cauza frigului.

În perioada gerurilor puternice, albinele formează un ghem în jurul reginei, care rămâne mereu în centrul grupului. Albinele de la marginea ghemului se rotesc cu cele din interior pentru a-și păstra temperatura, menținând astfel întreaga colonie în viață.

Pentru a proteja familiile pe timp de iarnă, trebuie să izolăm bine stupii, să folosim capcane împotriva șoarecilor, să verificăm rezervele de hrană și, dacă este nevoie, să suplimentăm cu miere. De asemenea, este important să monitorizăm sănătatea albinelor, mai ales în cazul schimbărilor bruște de temperatură. Primăvara, trebuie să le oferim păstură (polen procesat de albine) pentru a sprijini dezvoltarea puietului și reproducerea”, a adăugat Igor.

Stupinele de albine din satul Egorovсa cuprinde 60 de familii de albine

„Imunitatea la înțepăturile de albine se dezvoltă​”

„Noi nu avem nicio protecție specială împotriva înțepăturilor. Din fericire, nu am alergii, altfel nu aș putea lucra cu albinele. Cu timpul, am observat că imunitatea la veninul de albina se formează. La început, când mă înțepau 2-3 albine, locul înțepăturii se umflă foarte tare. Însă, pe măsură ce am continuat, reacțiile au devenit tot mai slabe și acum înțepăturile aproape că nu mai provoacă edeme. Se spune că imunitatea la veninul de albine rămâne activă aproximativ 6 luni, iar dacă înțepăturile se repetă frecvent, organismul se obișnuiește și efectele devin minime.

Totuși, durerea resimțită la înțepătură este în continuare prezentă. La persoanele care nu sunt obișnuite cu veninul de albine, efectele pot fi mult mai puternice. De aceea, este important să știm când să ne apropiem de albine. De exemplu, în condiții meteo nefavorabile, este mai bine să nu le atingem, deoarece devin mai agresive. În schimb, într-o zi însorită, mai ales atunci când plantele sunt în floare și albinele colectează nectar, acestea sunt mult mai ocupate cu activitatea lor și aproape nu observă prezența omului. Totuși, chiar și în condiții ideale, nu putem evita complet înțepăturile.

Este interesant că albinele tinere, care colectează mierea, nu înțeapă. În general, înțeapă albinele mai bătrâne, care sunt la finalul vieții lor și au rolul de a proteja stupul. Vara, o albina trăiește aproximativ 45 de zile, iar iarna, din cauza activității mai reduse, poate trăi până la 6 luni.

Este recomandat să lucrăm cu albinele în zilele însorite și calde, când plantele sunt în floare și albinele sunt ocupate cu colectarea nectarului. Însă, între perioadele de înflorire, de exemplu, când acacia a înflorit deja, dar o altă plantă nu a început încă să înflorească, albinele pot deveni mai agresive. Căutând surse de nectar, ele devin neliniștite din cauza lipsei acestuia”, a spus Tatiana.

„Cea mai dificilă parte a muncii este protejarea albinelor de boli”

„Una dintre cele mai mari dificultăți cu care ne confruntăm sunt bolile albinelor. Aceste boli sunt de obicei epidemice și, atunci când o boală apare într-o regiune, este aproape imposibil să o eviți, chiar și cu măsuri de precauție.

Una dintre probleme este obisnuința albinelor cu tratamentele. Uneori, suntem nevoiți să schimbăm medicamentele sau să alegem produse de la alți furnizori, deoarece eficiența acestora scade în timp. De exemplu, într-un an, în satul nostru, până la jumătate dintre familiile de albine au murit, iar acest lucru s-a întâmplat aproape cu toți apicultorii din zonă.

Bolile se pot transmite prin flori. O albina infectată și una sănătoasă pot ajunge să se așeze pe aceeași floare, chiar dacă stupinele sunt la distanță. Albinele nu vizitează stupii altora, dar pe terenuri comune, precum florile, poate apărea contactul. Pe o floare pot sta 2-3 albine, și nu contează dacă sunt din stupul tău sau din cel al vecinului. Bolile se răspândesc exact prin acest mod.

Aceasta este partea cea mai dificilă a muncii — protejarea albinelor de boli. Agenții patogeni devin rezistenți la tratamente, iar uneori trebuie să apelăm la remedii populare, care însă sunt mult mai puțin eficiente. Aceste metode sunt utile doar pentru prevenire, dar pentru bolile grave este necesar un tratament adecvat.

De asemenea, bolile pot fi agravate de condițiile meteo nefavorabile. De exemplu, seceta afectează mult mai puternic sănătatea familiilor de albine decât ploile. Într-o perioadă ploioasă, colectarea nectarului este temporar redusă, dar, ulterior, apar noi plante. Pe când seceta le privează pe albine de hrană, ceea ce le afectează dezvoltarea și productivitatea.

Iernile uscate sau cu precipitații scăzute sunt, de asemenea, dăunătoare pentru albine. Lipsa de apă reduce dezvoltarea plantelor care vor deveni surse de nectar mai târziu. Aceasta are un impact direct asupra recoltei de miere și a stării generale a stupinei.

Utilizarea pesticidelor influențează, fără îndoială, albinele. Cu toate acestea, nu afectează direct mierea, pentru că albinele de obicei mor înainte de a reuși să adune și să aducă nectar. Dacă nu sunt albine, nu există miere.

În țara noastră, există un acord: atunci când un agricultor intenționează să folosească pesticide pe câmpurile sale și în apropierea acestora se află stupine, acesta trebuie să anunțe apicultorii. De obicei, primăriile au datele de contact ale apicultorilor, iar agricultorul trebuie să le comunice că va face tratamentele respective. Astfel, apicultorii pot închide stupii pentru cel puțin 24 de ore pentru a preveni expunerea albinelor și otrăvirea lor. Din păcate, acest acord nu este întotdeauna respectat. Uneori suntem anunțați, dar nu mereu, iar acest lucru reprezintă un risc pentru stupine,” a adăugat Tatiana.

„Procesul de colectare și păstrare a mierii: de la recoltare la ambalare”

„Procesul de colectare a mierii începe atunci când aceasta este complet matură și sigilată de albine cu capace de ceară. Dacă mierea nu este sigilată, înseamnă că nu este complet dezvoltată și nu poate fi recoltată. Albinele elimină excesul de apă prin agitarea cu aripile, iar mierea nematurată poate fermenta, devenind improprie consumului. Mierea naturală își păstrează proprietățile doar dacă este recoltată la momentul potrivit și stocată corect” explică Igor.

„Pentru a verifica autenticitatea mierii, se pot folosi mai multe metode, cum ar fi testul cu creion chimic sau testul cu apă, dar acestea nu sunt întotdeauna precise. Cel mai sigur mod este să se efectueze o analiză de laborator, care oferă informații exacte despre compoziția și puritatea produsului.

Ambalajul joacă un rol crucial în păstrarea calității mierii. Gălețile din plastic sunt cele mai sigure pentru depozitare, deoarece nu afectează gustul și protejează mierea de contaminare. În trecut, mierea era păstrată în bidoane de aluminiu sau recipiente de lemn, dar aceste materiale favorizau oxidarea. Astăzi, pentru vânzare, mierea este adesea ambalată în borcane de sticlă, care permit vizualizarea produsului și păstrează mierea în condiții optime. Mierea trebuie depozitată într-un loc răcoros și întunecat, ferit de lumina directă a soarelui și de umezeală, pentru a-și păstra calitățile pe termen lung.” a adăugat Igor.

Igor Zagnițco verifică stupii.

„Fiecare tip de miere se diferențiază prin gust și proprietăți”

„Vindem mierea doar pe piață. Prețul depinde de recolta anuală. Dacă recolta este slabă, mierea devine mai scumpă din cauza cantității reduse. Dacă recolta este bogată, prețul poate fi mai mic. Ne orientăm după prețul mediu, urmărind ce prețuri pun și alți vânzători. De asemenea, prețul este influențat de economia externă. Dacă există export de miere, prețul este mai mare. Acum exportul este aproape oprit — Europa nu acceptă miere de trei ani, așa că piața este suprasaturată și prețurile au scăzut. Vânzarea produselor a devenit mai dificilă.

Avem diferite tipuri de miere: miere de acacia — deschisă, hipoalergenică, potrivită pentru copii și persoane cu alergii; miere de mai — un amestec de flori și puțină acacia; miere florală — universală, folosită ca înlocuitor al zahărului; miere de tei — aromată, bună pentru răceli și afecțiuni bronho-pulmonare; miere de pădure — într-o cantitate mică și miere de rapiță — prima miere a sezonului.

Fiecare tip de miere are gust și proprietăți diferite, în funcție de perioadele de înflorire ale plantelor. De exemplu, acacia înflorește în mai, iar mierea de acacia nu se păstrează mult timp, fiind mai lichidă. Teiul înflorește în iunie-iulie, iar mierea de tei este mai aromată și mai densă.” a povestit Tatiana.

„Albinele pot zbura până la cinci kilometri de stup, dar raza lor de lucru este de aproximativ un kilometru și jumătate. Cu cât sursele de nectar sunt mai aproape, cu atât sunt mai productive, deoarece consumă mai puțină energie pentru zbor. Chiar dacă o albină zboară departe, se întoarce la stup. Dacă nu reușește să se întoarcă înainte de noapte, rămâne pe câmp peste noapte și se întoarce dimineața acasă.

Dacă mutăm stupul la o distanță mică (până la 3-4 kilometri), albinele se pot întoarce la locul unde au fost obișnuite. Pentru a evita acest lucru, trebuie să mutăm stupina la o distanță semnificativă. Albinele sunt atașate de locul lor și orientarea lor în spațiu este setată clar pe locația inițială.” a spus Igor.

Acesta este standul familiei Zagnițco pe piața centrală.

„Produse apicole și utilizările lor”

— Pe lângă miere, producem și alte produse apicole: polen, păstură, propolis, lăptișor de matcă, molie de ceară și unguent din ceară. De asemenea, fabricăm lumânări decorative din ceară, care sunt populare pe piață. Fiecare produs are utilizări și beneficii unice. Propolisul este eficient împotriva infecțiilor bacteriene, ajută în cazuri de boli gastro-intestinale, arsuri și furuncule, putând fi utilizat atât extern, cât și intern. Molia de ceară este utilă în tratamentele bronho-pulmonare și se administrează doar intern. Omogenați (produs obținut din larvele trântorilor) ajută la reglarea hormonilor și la problemele tiroidiene. Polenul întărește sistemul imunitar și este benefic pentru sănătatea generală. Păstura, care este mai concentrată și nutritivă decât polenul, oferă beneficii similare. Mierea variază în funcție de tip: mierea de tei ajută la tratarea răcelilor și afecțiunilor respiratorii; mierea de acacia este hipoalergenică, se cristalizează mai greu și este ideală pentru depozitare pe termen lung; mierea de flori, cu un conținut ridicat de vitamine și minerale, se cristalizează rapid, dar este extrem de benefică.

Mierea diferă și prin gust: mierea de rapiță este fină și cu o textură delicată, mierea de floarea-soarelui are o textură granulată, iar mierea de flori amintește de untul moale cu cristale. Fiecare are propriile preferințe: unii preferă mierea lichidă, alții pe cea cristalizată. Prețul pe kilogram variază între 70 și 130 de lei, în funcție de tipul și recolta mierii, iar prețul lumânărilor depinde de greutatea acestora, începând de la 10 lei pentru figurine mici și ajungând la aproximativ 250 lei pentru lumânări de mai mult de 1 kg, — a spus Tatiana.

Familia produce nu doar miere, dar și alte produse apicole: polen, păstură, propolis, lăptișor de matcă, molie de ceară și unguent din ceară.

„Beneficiile unguentului din ceară”

„Unul dintre cele mai utile utilizări ale cearăi pentru mine a devenit unguentul din ceară, cunoscut sub diverse denumiri, cum ar fi unguentul monahal sau terapeutic. Am aflat prima dată despre acest produs de la o femeie care mi-a recomandat rețeta. Mulți cumpără de la mine bucăți de ceară pentru a face unguentul acasă, însă pentru cei care nu au mai preparat, e mai ușor să cumpere produsul gata preparat. Unguentul este accesibil ca preț, dar eficiența sa a fost confirmată atât de mine și familia mea, cât și de recenziile clienților. Acest unguent ajută la vindecarea escarelor la pacienții imobilizați, tratează crăpăturile de pe călcâie și protejează pielea feței. Eu îl folosesc adesea în loc de cremă, mai ales în vreme rece, deoarece protejează, hidratează și creează o barieră împotriva factorilor externi. Fiecare își găsește propriul mod de a-l folosi.” a spus Tatiana.

„Producerea lumânărilor decorative – un început creativ și o afacere de succes”

„În principal, producem lumânări decorative, adesea cu tematică pentru copii: figurine de animale, personaje din povești și altele. Ideea ne-a venit de pe internet, văzând că și alții fac acest lucru, și am decis să încercăm. La început, am comandat forme din America, livrate pe calea aerului. Cu timpul, am învățat să creăm propriile forme din silicon și plastifianți.

Am fost printre primii pe piață care au început să producă lumânări decorative. În trecut, se găseau doar lumânări bisericești sau clasice, drepte. Astăzi, oferta este mult mai variată: lumânări cu diverse forme, texturi și culori – de la galben clasic la negru sau roșu.

Tatiana produce lumânări din ceară naturală.

În portofoliul nostru avem 30-35 tipuri diferite de lumânări: cu tematică pentru copii, lumânări cadou și lumânări sezoniere, precum cele de Crăciun. Lucrăm în principal cu ceara naturală galbenă, dar pentru lumânările colorate folosim pigmenți speciali pentru ceară. Aceste lumânări păstrează parfumul natural al cerii, mai ales atunci când ard, oferind o atmosferă plăcută.

Ceara este un material fără termen de valabilitate, rezistând chiar și decenii. În Egiptul antic, ceara era folosită pentru mumificare datorită proprietăților sale conservante. Lumânările din ceară ard mai lent decât cele din parafină, datorită structurii mai dense a materialului.

Deși nu adăugăm arome, este o idee pe care o luăm în considerare pentru viitor. Momentan, avem alte planuri și idei în dezvoltare. Acceptăm comenzi în orice cantitate, dar doar dacă dispunem de formele necesare. Crearea formelor unice este un proces complex și costisitor, așa că prefer să investesc în modele populare. Alegerea lor se bazează pe gustul personal – mă gândesc dacă mi-ar plăcea să cumpăr acea lumânare pentru mine sau ca dar. Acest criteriu m-a ajutat să creez produse care atrag clienții și le oferă bucurie.” a spus Tatiana.

Fiecare cumpărător poate găsi o lumânare pe gustul său.

„Apicultura – o muncă intelectuală cu suflet”

„Cel mai valoros aspect al apiculturii pentru noi este posibilitatea de a avea mereu pe masă miere naturală. De la început, ne-am concentrat pe o alimentație corectă. Cultivăm propriile produse, ne ocupăm de sere și încercăm să ne asigurăm o hrană sănătoasă și naturală. Mierea a devenit o parte esențială a acestui stil de viață.

Un cadou decisiv de la rude – o centrifugă de miere – ne-a determinat direcția de activitate.

Planificarea în apicultură este dificilă, deoarece prea mulți factori influențează rezultatul. Așa cum spune soțul meu, există mereu „5 dacă”: dacă nu va fi secetă, dacă albinele vor fi sănătoase, dacă nu vor apărea boli, dacă nu vom fi furați și dacă noi înșine vom fi sănătoși.

Albinele sunt organisme vii, vulnerabile la boli, imprevizibile și necesită atenție constantă. Deși profitabilitatea apiculturii a scăzut, dorim să continuăm această activitate, mai ales că am acumulat experiență și am investit mult efort. În paralel, ne extindem activitatea în sectorul agricol.

Pentru noi, apicultura este mai mult decât un hobby sau o afacere. Este o pasiune care ne aduce bucurie și inspirație. Dacă nu ne-ar face plăcere, nu ne-am ocupa de ea. Apicultura este o muncă intelectuală. Necesită planificare, previziune și o abordare analitică. De exemplu, trebuie să știi când înfloresc salcâmul sau floarea-soarelui pentru a pregăti din timp ramele și familia de albine. Este ca un joc de șah, unde fiecare pas este gândit în avans.

Spre deosebire de munca agricolă, care poate fi mai monotonă și solicitantă fizic, apicultura implică eforturi mentale. Este o activitate mai interesantă și diversificată, deși rezistența fizică rămâne esențială.” a spus Tatiana.

„Ne ocupăm și de cultivarea legumelor”

„Pe lângă apicultură, cultivăm legume precum castraveți și roșii. Anul acesta a fost unul reușit, iar succesul în agricultură ne-a inspirat. Suntem începători în acest domeniu, dar pe viitor plănuim să ne extindem activitatea agricolă.

Am fost mereu conectați cu agricultura. Chiar și pentru nunta noastră am câștigat bani cultivând și vânzând recolte. De la început, ne-a atras ideea de a ne organiza singuri programul și de a nu depinde de șefi. Munca agricolă îți oferă libertatea de a-ți planifica zilele: azi lucrezi, mâine poți dedica timpul altor lucruri. Această libertate a fost unul dintre principalele motive pentru care am ales această cale.

În prezent, venitul principal provine din activitatea agricolă și din sere. Mierea este apreciată, dar prețul ei a scăzut, iar concurența a crescut. Din acest motiv, este important să găsim mereu noi căi de dezvoltare.

Flexibilitatea este esențială: dacă o activitate aduce mai puține venituri, avem posibilitatea să ne afirmăm în alta. Diversitatea ocupațiilor ne oferă mai multă siguranță. O singură profesie poate asigura stabilitate, dar având trei domenii diferite, simțim că, indiferent de dificultăți, vom găsi mereu o modalitate de a câștiga și de a ne împlini.” a povestit Tatiana.

„Albinele — un exemplu incredibil de hărnicie și inspirație pentru viață”

„Pentru mine, apicultura este o dovadă a înțelepciunii lui Dumnezeu. Cu cât învăț mai multe despre viața albinelor, cu atât mă minunez de perfecțiunea creației. O insectă atât de mică știe de la naștere ce are de făcut: cum să zboare, unde să găsească hrană, cum să se întoarcă acasă. Nimeni nu o învață, dar își îndeplinește perfect rolul. Albinele sunt un exemplu incredibil de hărnicie, alături de furnici. În stup domnește o organizare strictă, în care fiecare are sarcina sa, iar „leneșii”, cum sunt trântorii care și-au îndeplinit rolul, sunt pur și simplu eliminați. Este un model fascinant despre cum munca și responsabilitatea sunt esențiale pentru supraviețuire și mă inspiră să reflectez asupra modului în care noi, oamenii, ar trebui să ne raportăm cu grijă la familiile, responsabilitățile și munca noastră. Dacă niște insecte înțeleg ce au de făcut, cu atât mai mult noi ar trebui să tindem spre organizare și hărnicie.

Тatiana ne spune că mereu află câte ceva nou.

Dacă albinele nu ar înțepa, probabil că s-ar afla în fiecare gospodărie. Acesta este, poate, singurul lor dezavantaj. Chiar și cele mai „blânde” albine, precum cele din rasa Buckfast, pot înțepa, iar durerea este destul de intensă. Mulți oameni nu suportă înțepăturile, mai ales dacă au un prag scăzut al durerii. Cu toate acestea, albinele rămân niște creații uimitoare care ne oferă un exemplu de dedicare și organizare.

Familia Zagnitco (de la stânga la dreapta): Tatiana, Semion (fiul cel mic), Ilia (fiul cel mare), Igor.

„Speranța de a transmite această pasiune copiilor”

„Ne dorim ca fiii noștri să continue tradiția apiculturii, de aceea îi implicăm treptat în activitățile de la stupină. Fiul cel mare a devenit mai rezistent la înțepături și se implică activ, în timp ce cel mic preferă să ajute de la distanță, ocupându-se de sarcini mai simple, precum ceruirea ramelor.

Le respectăm libertatea de a-și alege propriul drum, dar sperăm că vor prelua această moștenire valoroasă. Experiența noastră este ca o casă pe care am construit-o cu grijă și ne dorim ca ei să o aprecieze și, poate, să o dezvolte mai departe.” a povestit Tatiana.

 „Nu vă temeți și începeți cu pași mici​”

Începătorilor în apicultură le-aș recomanda să nu se teamă și să înceapă cu pași mici. Nu trebuie să vă lansați direct în volume mari. Cunosc cazuri de persoane care au cumpărat stupi mari fără experiență, cunoștințe sau înțelegerea pieței, iar în final s-au confruntat cu dificultăți. Este important nu doar să produci miere, dar și să o poți vinde.

Apicultura necesită investiții considerabile: cumpărarea stupilor, ramelor, echipamentelor, organizarea locurilor de muncă. Vizitele frecvente la stupină, mai ales vara, adaugă costuri suplimentare. Aceste investiții nu se recuperează în termen de un an. Vor fi necesari câțiva ani pentru a ajunge la profit.

Este esențial să nu te apuci de împrumuturi, chiar dacă tentatia unui câștig mare este mare. Albinele, ca orice ființă vie, sunt expuse riscurilor și bolilor, iar obligațiile financiare rămân. Cel mai bine este să începi cu 5-6 stupi, pentru a vedea dacă apicultura ți se potrivește și pentru a învăța abilitățile de bază. Chiar dacă nu reușești să dezvolți un business mare, vei putea oferi familiei tale miere naturală.

Fiecare rasă de albine are particularitățile sale, iar comportamentul lor se schimbă în funcție de mediul înconjurător. De exemplu, dacă în loc de floarea-soarelui câmpurile sunt semănate cu rapiță, albinele se vor adapta la noile condiții, iar acest lucru va duce la modificări în comportamentul lor.

Fiecare an aduce ceva nou. Este ca un jurnal de observații, în care notezi cum răspund albinele la schimbările mediului. Lumea se schimbă constant, iar albinele sunt creaturi fascinante care se adaptează acestora. Acesta este motivul pentru care apicultura este un domeniu atât de captivant, — ne-au spus Igor și Tatiana.

Xenia Matlașova

Foto: Autorul articolului și din arhiva personală a eroilor

Citește și

• Cum a transformat Claudiu Cătălin Crețu pasiunea sa pentru istorie într-un proiect dedicat orașului Bălți
• Poveștile celor care au acceptat provocarea: Bălțenii împărtășesc experiențele în învățarea limbii de stat