Victor Granețchi: Un bălțean talentat cântă la chitară într-un stil aparte, predă și moderează un canal de muzică

Victor Granețchi, un bălțean în vârstă de 26 de ani, a urmat studii medii și superioare de specialitate în domeniul muzicii, orecum și a absolvit și un masterat. În prezent, tânărul predă chitară la Școala de Arte „C. Porumbescu”. În timpul liber, Victor moderează propriul canal de muzică pe Youtube, cântă într-o trupă de coveruri și susține concerte la diverse evenimente din oraș. El a povestit pentru ,,SP" despre parcursul său muzical, promovarea pe rețelele de socializare, participarea la un concurs de talente din România, relația cu elevii și activitatea didactică, dar și despre stilul său complex de a cânta la chitară, care a devenit marca sa.

Născut și crescut într-o familie de muzicieni

- Educația mea muzicală a început cu mult timp în urmă. Încă din fragedă copilărie, de când mă știu, muzica a răsunat mereu în casa noastră.  Mama mea este profesoară de pian și predă la universitatea din Bălți, iar tatăl meu a studiat acordeonul în trecut, dar a visat întotdeauna să cânte la chitară. Toată tinerețea lui a "învârtit discoteci", așa că are o fonotecă imensă cu o varietate de muzică: de la clasică la heavy rock, care mi-a ajuns la urechi încă de la naștere.

La început, am studiat pianul la o școală de muzică timp de cinci ani, dar fără prea mult entuziasm. Mă apropiam rar de instrument, dar am învățat piese surprinzător de repede. Am amintiri plăcute despre profesorii care m-au învățat. Trebuie remarcat faptul că m-au învățat în cadrul practicii de predare la școala de muzică, iar acest proces a fost condus de o profesoară minunată, pianista Irina Neoneta.

În clasa ei nu învățam doar să cântăm la pian, ci "făceam muzică": rostogoleam mașini, desenam, eram tratați cu ceva gustos în timpul lecției, și toate acestea se făceau pentru a ne include în procesul de învățare a muzicii. Spun "noi" pentru că mergeam la lecții cu sora mea Elena, care, spre deosebire de mine, a rămas în acea clasă și acum, după ce a absolvit conservatorul, lucrează ca profesoară de pian.

În timpul lecțiilor de pian, ca parte a practicii pedagogice, cu mine au lucrat  studenții care erau excelenți la acea vreme și care mai târziu au devenit profesori foarte profesioniști. Aceștia sunt Maxim Patrașcu, care astăzi predă disciplinele teoretice la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” și de Daria Gavaziuc, care a devenit directorul Școlii de Muzică „E. Doga” din Chișinău. Aș dori să profit de această ocazie pentru a le mulțumi pentru contribuția lor la educația mea.

S-a înscris la un curs de chitară clasică și mi-am însușit un stil sofisticat

- A venit un moment fatidic în viața mea când tatăl meu și-a cumpărat o chitară, dar a și insistat să încep să-mi învăț să cânt la ea. A descărcat mai multe discuri cu lecții de chitară și mi le-a înmânat în mod solemn. Nu prea înțelegeam ce să fac cu acele discuri și cu acele lecții video complicate de pe ele. Tata a fost indignat multă vreme de ce nu am studiat și nu am stăpânit materialul propus. Mama, uitându-se la aceste monologuri tensionate ale tatălui meu, m-a dus pur și simplu la o școală de muzică la chitară.

Voia să am un profesor normal, care să-mi explice pas cu pas ce trebuie să fac. Așa se face că, la vârsta de 13 ani, am intrat în clasa lui Vitalie Pancratov, profesorul de chitară de la școala de muzică „G. Enescu”. Am fost imediat fascinat de această activitate. Timp de trei ani am însușit programul clasei de absolvire. În viața mea am avut deja multe concerte, atât în cadrul școlii, cât și în oraș. Ei bine, și la consiliul de familie mama mea a decis ca eu să mă ocup în continuare, deja la nivel profesional, de cântatul la chitară. Așa că am devenit student al Colegiului de Muzică și Pedagogie din Bălți, studiind chitara clasică cu același profesor - Vitalie Pancratov.

În timpul studiilor, am făcut cunoștință cu muzica marelui chitarist australian Tommy Emmanuel, care cântă la chitară acustică într-un stil special "fingerstyle" (fingerstyle, care permite interpretului să creeze impresia că mai multe instrumente sună simultan - "SP"). Tatăl meu a observat pasiunea mea. A comandat în secret un instrument scump pentru familia noastră - o chitară acustică Yamaha. În timpul sărbătoririi zilei mele de naștere, chiar la masa festivă, mi-a prezentat-o solemn. Încântarea și bucuria au fost incredibile.

Muzica clasică de chitară a fost un pic pe planul doi - m-am dăruit complet studiului stilului "fingerstyle" și stăpânirii acestei chitare. Până în prezent fascinația nu a trecut, acest stil a devenit cartea mea de vizită, deoarece în Moldova sunt puțini chitariști care cântă în acest stil. Particularitatea acestei tehnici este că permite chitarei să-și extindă posibilitățile muzicale: să cânte în același timp partea solistică, acompaniamentul și diverse efecte de percuție.

Stilul de chitară fingerstyle a devenit cartea de vizită a tinerilor muzicieni.

Îmi promovez propriul canal Youtube

- Diferența dintre chitarele clasice, acustice și electrice constă în corzi. O chitară clasică are corzi de nailon, deci are un sunet mai moale și este mai ușor de cântat. La chitara acustică există corzi de fier, astfel încât sunetul este mai strălucitor, mai ascuțit, mai răsunător, dar această chitară este mai rigidă în ceea ce privește producerea sunetului. O chitară electroacustică are capacitatea de a fi conectată la un echipament de amplificare a sunetului.

Bineînțeles, cânt mai ales fingerstyle la chitara acustică, dar mă interesează totul, așa că învăț diferite muzici pe măsură ce mă dezvolt, cânt la diferite instrumente: chitară clasică, chitară acustică și chitară electrică. De asemenea, am experiență în a scrie propria muzică. Muzica este diferită, pentru a se potrivi cu starea mea de spirit. Există și muzică de virtuozitate, există și muzică de baladă. Dar când mă uit la muzicieni serioși pe Youtube, îmi dau seama că mai am mult de lucru.

Tânărul a subliniat că pune muzică diferită în funcție de starea sa de spirit.

Muzica pe care o cânt se adresează unui ascultător serios și pasionat de muzica de chitară. Obișnuiesc să cânt acolo unde sunt chemat, dar cel mai mult îmi promovez canalul de Youtube, unde înregistrez cover-uri (interpretare nouă a unei piese existente, prelucrare a unei piese - "SP") de diferite muzici, fac eu însumi aranjamentele, înregistrez sunet și video.

Recent am efectuat o analiză a propriului meu canal Youtube și am fost surprins să constat că un procent mare din publicul meu sunt femei adulte. Aș dori să menționez, de asemenea, că printre publicul meu se află persoane de diferite naționalități, din diferite țări și continente. Acestea sunt Moldova, Ucraina, America, Rusia, Filipine, Coreea, China și alte țări, așa că pot spune că muzica mea este absolut pentru diferite audiențe. Muzica ne unește pe toți.

Ascultători din diferite țări și continente sunt abonați la canalul muzical al bălțeanului.

Participarea într-o trupă de cover-uri și participarea la spectacolul ,,Românii au talent"

- La început, de promovarea mea s-a ocupat profesorul meu, apoi mama mea, care a organizat concerte la nivel de universitate și de oraș. Datorită acesteia, m-am împrietenit cu studenții ei și de acolo am trecut la tandemuri de creație cu ansambluri coregrafice și diverși vocaliști.

Unul dintre proiectele care a luat naștere din această prietenie cu studenții mamei mele a fost trupa de coveruri "Black&Red". Componența principală este formată din mine, vocalista Anna Lungu-Ceban și toboșarul Eugene, sub pseudonimul artistic Jack Long. Existăm de aproximativ trei ani. În acest timp am început să cântăm în cafenele, restaurante, la sărbători și petreceri. Am ieșit cu numere muzicale și la nivel de oraș, participând la diverse concerte. Cântăm muzică diferită, în mare parte aranjamente proprii de cântece: de la romanțe vechi până la hituri ale muzicii moldovenești, rusești și străine.

În urmă cu trei ani, împreună cu prietenii săi, Victor a creat trupa de coveruri "Black&Red". Băieții cântă la serbări, petreceri și concerte.

O altă experiență muzicală interesantă pentru mine a fost participarea la proiectul Românii au talent. Nu m-am gândit la asta, dar s-a dovedit că am fost invitat să particip. Știam că este un lucru punctual, deoarece conceptul emisiunii nu se aștepta ca eu să particip mai departe, chiar dacă am primit patru "Da" din partea juriului. A fost o experiență interesantă. Participarea la un astfel de proiect necesită multă răbdare și rezistență. Am așteptat toată ziua pentru apariția mea pe scenă, iar în tot acest timp trebuia să fiu jucat și să am chef. Este greu să-ți păstrezi sucul creativ.

De asemenea, am avut dificultăți în ceea ce privește conectarea instrumentului. Problemele pur tehnice au creat un fond nervos și emoțional. Acum, uitându-te la participanții la astfel de spectacole, îți dai seama ce fel de muncă, răbdare și rezistență fizică este. Nu este loc pentru cei slabi. O întreagă echipă de profesioniști pregătește performanțele fiecărui participant - organizatori, costumieri, make-up artiști, lucrători de scenă, ingineri de sunet și multe alte persoane a căror muncă nu este vizibilă, dar foarte importantă. Personal, mi s-a părut interesant să îi urmăresc pe ceilalți participanți la proiect, să aflu cine sunt, ce talent au, de unde vin. M-au impresionat gimnaștii francezi, atleții ruși și alți artiști.

Învăț să cânt la chitară și îmi ajut elevii

- Acum predau și chitară la Școala de Arte „Porumbescu” din Bălți. Pentru mine a fost ușor să predau. Am început să lucrez din anul IV de facultate de muzică. Mi-a plăcut și m-am implicat. Întotdeauna încerc să mă pun în locul elevului și să comunic cu el așa cum aș vrea să lucreze cu mine - cu blândețe, politețe, răbdare și cu zâmbet. Poate din cauza vârstei mele tinere, dar toți studenții sunt ca niște prieteni pentru mine. Încerc să le împărtășesc toate secretele măiestriei chitarei, la care eu însumi am ajuns pe cale lungă, practică și experimentată.

În primul rând, încerc să îi ajut pe băieți să cumpere cel mai bun instrument posibil pentru o sumă mică de bani. În al doilea rând, corectez neajunsurile tehnice ale noului instrument, cobor corzile pentru a-l face mai ușor de cântat. Eu însumi am ajuns la această îmbunătățire tehnică abia când am primit o educație superioară. Așadar, încerc să ajut copiii să se perfecționeze și să facilitez procesul de învățare.

În al treilea rând, aleg materiale muzicale frumoase și accesibile, astfel încât să le placă copiilor.

În al patrulea rând, îi includ pe elevi în programe de concert, deoarece experiența scenică este foarte importantă pentru a descoperi talente și pentru a menține interesul pentru lecții.

Și în al cincilea rând, încerc să fiu un exemplu pentru ei. Un profesor care cântă este foarte important.

Inspirat de muzicieni străini

- După părerea mea, Moldova a produs o mulțime de muzicieni celebri. În perioada sovietică, educația muzicală era mai puternică, dar muzicienii erau împiedicați de granițe. Dar după anii '90, artiștii moldoveni au posibilitatea de a se promova atât în Europa, cât și în America. Acum, muzicienii au la dispoziție diverse platforme de internet unde se pot prezenta și își pot extinde geografic publicul.

Dintre muzicienii străini, favoriții mei sunt John Petrucci de la Dream Theater, Doyle Dykes, Nuno Bettancourt de la Extreme, Tommy Emmanuel, Jerry Reed și Joe Bonamassa. Dar sunt mulți alți muzicieni care mă inspiră.

Obișnuiam să visez să am instrumente și echipamente bune, iar acum aceste vise s-au împlinit. Am tot ceea ce am visat și mi-am dorit. Cel mai important lucru este să fiu sănătos și să pot să-mi realizez toate ideile muzicale.

Iar dacă vorbim despre un duet cu oricare dintre vedetele lumii, aș fi foarte fericit să cânt cu toți, sau chiar și doar să stau lângă ei", a conchis Victor Granețchi.

Ilona Gomeniuc

Foto și video din arhiva personală a lui Victor Granețchi