Moldova sărbătorește Ziua Mondială a Zonelor Umede: Cele trei ecosisteme remarcabile

În fiecare an, la 2 februarie, comunitatea globală sărbătorește Ziua Mondială a Zonelor Umede, în cinstea semnării Convenției Ramsar în 1971. Această convenție internațională reprezintă un angajament ferm pentru protejarea ecosistemelor formate din zone umede, recunoscându-le importanța vitală pentru mediul înconjurător. Moldova deține trei zone umede desemnate de Convenția Ramsar: „Nistrul de Jos”, „Prutul de Jos” și „Unguri-Holoșnița”, care acoperă o impresionantă suprafață de 94,705 hectare.

Aderarea la convenție reflectă angajamentul Moldovei față de conservarea mediului și promovarea sustenabilității.

Conform Convenției Ramsar, zonele umede sunt definite ca suprafețe acoperite, permanent sau temporar, de ape puțin adânci. Aceste ecosisteme se găsesc la intersecția dintre mediile acvatice și terestre, fiind influențate de o gamă variată de factori. Unul dintre rolurile lor esențiale este de a oferi habitat pentru o varietate de specii de păsări și alte forme de viață sălbatică.

Ecosistemele desemnate ca zone umede pot fi atât de origine naturală, cât și antropică, adică create sau influențate de activitățile umane. Ele pot fi compuse atât din apă dulce, cât și din apă sărată sau salmastră, oferind un cadru distinct pentru dezvoltarea vieții. Exemple de astfel de ecosisteme includ mlaștini, lacuri, râuri, oaze, văi inundabile, lunci, păduri, plaje nisipoase, delte sau estuare.

La nivel global, există peste 2,000 de "Situri Ramsar" înregistrate în peste 160 de țări din toate continentele, toate membre ale Convenției. Aceste situri reprezintă locuri de importanță critică pentru conservarea biodiversității și sunt esențiale pentru menținerea echilibrului ecologic la nivel mondial.

La moment, în Republica Moldova au rămas doar trei zone umede protejate, iar celelalte au dispărut din motiv, că omul intervine abuziv în ecosisteme. Se observă o scădere a nivelului lacurilor, fenomen accentuat mai ales de modificările climatice, caracterizate prin scăderea cantității de precipitații și intensificarea secetelor. Lacurile din Moldova experimentează o reducere continuă a suprafeței lor, și chiar dacă unele se refac, dimensiunea lor rămâne inferioară celei de altădată. Zona din jurul zonelor umede devine treptat colonizată de vegetație specifică zonelor aride în loc de flora specifică zonelor umede. În trecut, malurile lacurilor găzduiau o varietate diferită de plante, cum ar fi pipirigul și rogozul, dar acum observăm o proliferare mai frecventă a stufului,  o specie mai rezistentă la condițiile de secetă. În zonele mai îndepărtate de apă, se dezvoltă vegetația aridă, precum sălcioara, care se extinde în tot mai multe zone.

Unguri–Holoșnița reprezintă o zonă protejată în Republica Moldova, fiind recunoscută ca o importantă arie umedă de nivel internațional, cu o suprafață totală de 15.553 hectare. Potrivit prevederilor Legii nr. 1538 privind fondul ariilor naturale protejate de stat, administrarea acestui obiectiv este în responsabilitatea Agenției pentru Silvicultură „Moldsilva”, Concernului Republican pentru Gospodărirea Apelor „Apele Moldovei”, autorităților administrației publice locale și altor proprietari de terenuri.

Istoricul acestei zone umede o plasează sub numărul 1500 în Lista Ramsar, fiind inclusă la data de 14 septembrie 2005.

Caracteristicile și clasificarea acestei zone includ maluri înalte și plaje înguste ale fluviului Nistru, întinzându-se în zonele raioanelor Ocnița, Dondușeni și Soroca din nordul Republicii Moldova, la granița cu Ucraina. Relieful fundului Nistrului prezintă în anumite locuri ridicări, generând formarea unor mici insule. Râulețele mici care se varsă în Nistru sculptează canioane abrupte. Pădurile de litoral sunt alcătuite din asociații de plop, amestecate cu salcie, frasin și ulm.

Unguri-Holoșnița este o zonă umedă protejată din nordul țării noastre.

Egreta mare albă din zona Unguri-Holoșnița.

Pasărea Corcodel-mare din zona Unguri-Holoșnița.

Codobatura galbenă este o mică pasăre cântătoare, care se cuibărește în zonele umede (lacuri, bălți, mlaștini).. Foto: Pagina Rezervației Unguri-Hoșnița Wikipedia

Nistrul de Jos reprezintă o arie protejată în Republica Moldova, fiind atât un parc național, cât și o zonă umedă cu importanță la nivel internațional, acoperind o suprafață totală de 61.883,99 hectare. Administrarea acestui obiectiv este asigurată de către autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și de către persoane fizice și juridice.

Localizată în partea de sud-est a Republicii Moldova, la 8 km sud de Bender și la 40 km de Odesa, Nistrul de Jos este o regiune complexă ce îmbină habitate naturale și artificiale. Acestea sunt conectate de fluviu și fâșia de protecție de-a lungul digului anti-viitură. Pe malurile meandrelor se întind grădini și terenuri agricole, majoritatea fiind însoțite de perdele forestiere.

Sectorul principal, denumit „Lunca Talmaza”, constituie nucleul rețelei ecologice naționale, cuprinzând masive de pădure cu poieni, un lac, canale cu apă permanentă sau periodică, băltoace, mlaștini, lunci și terenuri agricole abandonate. Zona umedă găzduiește trei zone-nucleu de importanță națională și patru de importanță locală. Albiile vechi ale Nistrului, variind în vârstă, oferă un habitat pentru păsări și alte specii de faună specifică zonelor umede.

Alternanța dintre terenurile agricole și cele naturale creează condiții propice pentru păsări, atât pentru cuibărit, cât și pentru hrănire. Numeroase specii, inclusiv țigănuși, pelicani comuni, stârci galbene, egrete mici și mari, cocostârci albi, precum și păsări răpitoare, aduc un spectacol ornitologic variat. În total, regiunea găzduiește 228 de specii de păsări, dintre care 127 cuibăresc în zonă, iar 101 sunt migratoare, inclusiv sezoniere.

Cu toate acestea, se constată absența unor planuri locale de dezvoltare a teritoriului și a măsurilor antierozionale, precum și lipsa unor strategii de monitorizare a stării solurilor pentru ameliorarea situației ecologice în această regiune.

Rezervația științifică Prutul de Jos reprezintă o zonă protejată situată în cursul inferior al râului Prut, inclusiv Lacul Beleu și împrejurimile sale, în sud-vestul Republicii Moldova. Componența acestei rezervații cuprinde Lacul Beleu și o rețea de bălți, alcătuind în ansamblu un ecosistem distinct. Rezervația a fost instituită la data de 23 aprilie 1991 cu scopul de a conserva flora și fauna din jurul Lacului Beleu și din luncile inundabile învecinate. Suprafața totală a rezervației este de 1691 hectare, aproximativ o treime din aceasta fiind ocupată de apele lacului Beleu, restul teritoriului fiind acoperit de vegetație palustră și de luncă inundabilă.

Pe cea mai mare parte a rezervației, vegetația este reprezentată de stuf și trestii, sălcișuri, precum și o diversitate bogată de plante acvatice, specifice zonei de luncă inundabilă, cum ar fi papura, pipiriga, nufărul, crinul de apă, răculețul, lintița. În total, aici pot fi identificate 193 de specii de plante, dintre care unele sunt incluse în Cartea Roșie a Moldovei, precum nufărul alb (Nymphaea alba), clasificată în categoria UICN de raritate - II (specie periclitată), salvinia (Salvinia natans), sau cornaciul plutitor (Trapa natans). Rezervația științifică Prutul de Jos rămâne un habitat important pentru biodiversitate, având ca scop principal protecția și conservarea mediului înconjurător.

Pelicanul comun este protejat în aria Prutului de Jos.

Lacul Beleu este unul din cele mai mari lacuri din Republica Moldova, cu o suprafață de 9,5 km². Foto: Facebook, rezervația Prutul de Jos.

Nufărul alb de pe Lunca Prutului poate fi observat cum înflorește doar pînă la răsăritul soarelui. Foto: Pagina Rezervației Nistrul de Jos Facebook

Astfel, Ziua Mondială a Zonelor Umede nu este doar o ocazie de celebrare, ci și un prilej de a reflecta asupra importanței ecosistemelor umede pentru viitorul planetei și pentru a încuraja eforturile de conservare și protecție în întreaga lume.

Maia Bălan

Citește și:

Povești din atelierul Făurarului