În popor luna februarie poartă denumirea de „Făurar”, și este bogată de tradiții populare agrariene în preajmă de primăvară. Februarie, a doua lună a anului în calendarul gregorian, marchează începutul unei perioade de purificare, conform originii sale latine: "Februaris/oris."
În mitologia romană, această lună este dedicată zeului Februus, protectorul păstorilor și turmelor. În timpul celebrării Lupercaliilor, desfășurate la 15 februarie, se aduceau jertfe de capre și țapi, iar din pieile acestora se confecționau curele purificatoare. Participanții erau loviți cu aceste "februa," fiind convinși că astfel li se vor vindeca bolile.
În cultura românească, februarie poartă numele de Făurar sau Faur, în legătură cu meșteșugul fierarilor. Termenul "Ferecar" a apărut printre aceștia, asociat cu ideea de a "fereca" natura în lanțuri, marcând gerurile specifice acestei luni.
Tradițiile populare din România atribuie lunii februarie diverse zicale și credințe.
Despre gerurile din Făurar se spune:
E frig, de crapă ouăle corbului;
E frig, de crapă lemnele în pădure;
Îi ger, de îngheaţă şi cenuşa în vatră;
Făurar cu frigul scoate din lăzi covrigul.
Aşa a fost lăsat de când lumea, ca timpul în luna făurar să fie când de primăvară, când de iarnă sau, cum mai spun bătrânii, "ferecă şi desferecă". "Câteodată, februarie îşi dă şi el arama pe faţă; vrea să arate că şi el este lună de iarnă. Atunci, ţin-te pânză, să nu te rupi! Unde îmi întoarce cojoaca pe dos, şi unde ne trimite câte un pui de viscol, de zloată, de te crezi la gerul Bobotezei, ori în mijlocul iernii!".- Petre Ispirescu.
"Gurbanul viilor" și obiceiurile ursine
În dimineața zilei de 1 Februarie, o tradiție străveche, cunoscută sub numele de "Gurbanul viilor," își face loc în obiceiurile bărbaților din satele tradiționale. Această practică presupune că bărbații părăsesc satul și se îndreaptă către livezi. Ajunși la vie, fiecare dintre aceștia taie câteva coarde de vie, pe care apoi le îmbracă pe cap ca pe coronițe, mai dezgroapă o sticlă sau o ploscă îngropată încă de toamnă și aprind un foc. În jurul focului, petrecerea începe cu mâncare, băutură, jocuri și sărituri peste flăcări. Termenul "Gurban," de origine turcească, sugerează că în vremuri mai îndepărtate ar fi existat și sacrificii de animale precum oi sau berbeci. La asfințit, oamenii se întorc în sat cu torțe aprinse și continuă sărbătoarea în familie.
Superstițiile legate de 1 Februarie spun că nu este recomandat să începi lucrul fără a oferi ceva de pomană. În această zi, femeile practică un obicei de a oferi turte de mălai la mușuroiul furnicilor, cu scopul de a împiedica dăunătorii precum lăcustele, gângăniile și cărăbușii să le distrugă recoltele.
Ziua de 1 Februarie mai este cunoscută și sub numele de "Ursina." Conform superstiției, femeile și bărbații "țin" această zi pentru a proteja animalele de urs, evitând astfel posibile atacuri asupra vitelor. Un alt aspect curios este asociat cu condițiile meteorologice: dacă în această zi nu este omăt, se spune că se va depune mai târziu, în timp ce, dacă este omăt, acesta se va topi rapid.
La data de 2 februarie, spiritualitatea populară sărbătorește "Ziua Ursului". Se consideră că în această zi anotimpul rece se confruntă cu cel cald. Tradiția spune că, dacă este soare, ursul își vede umbra și se retrage, prevestind prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni. În caz contrar, dacă este noros, ursul nu-și vede umbra, semn că primăvara se apropie.
Aceste tradiții și superstiții fac parte din credințele populare legate de luna februarie în comunitățile tradiționale românești.
Maia Bălan
