„Vreau să ajut copiii să devină mari artiști”: Conducătoarea studioului „Encanto” despre secretele muncii sale

La doar 23 de ani, Iulia Putico lucrează ca psiholog școlar și director artistic al studioului de teatru „Encanto”. Petrecând mult timp alături de copii, ea îi ajută să-și dezvolte potențialul prin artă și creează un spațiu unic pentru exprimare creativă. Iulia a povestit pentru „SP” despre începuturile sale în teatru, despre cum a creat studioul de la zero și despre cât de important este, în opinia ei, ca cei mici să învețe nu doar arta, ci și să colaboreze în echipă.

„De ce să renunț, dacă vreau cu adevărat să creez ceva mare și frumos?”

Cu puțin peste un an în urmă, la Centrul de Cultură și Tineret (fostul Palat al Culturii „Răut”) s-a deschis studioul de teatru „Encanto”, unde Iulia Putico îi învață pe copii actorie, munca în echipă și încrederea în sine. În această perioadă, studioul a pus în scenă câteva spectacole de succes și continuă să dezvolte potențialul creativ al tinerilor actori.

„Povestea creării studioului nostru de teatru „Encanto” este cu adevărat interesantă. Totul a început când eram actriță în studioul „Dialog” din Bălți, dar, din diverse motive, drumurile noastre s-au separat. Atunci am început să caut un nou loc, iar în viața mea a apărut studioul de teatru „Domovionok”. Am scris coordonatoarei lor, întrebând dacă mă pot alătura, dar ea mi-a spus că se ocupă cu copii mai mici și mi-a recomandat alt studio. Acolo, chiar mă așteptau cu bucurie. Însă, într-o întorsătură amuzantă a sorții, nu am reușit să ajung la întâlnire.

Eram foarte dezamăgită, pentru că după patru ani la „Dialog” scena devenise o parte esențială din viața mea. Fără ea, simțeam că nu mai pot respira. Din fericire, într-o discuție, cineva mi-a menționat că la Centrul de Cultură și Tineret se dorește deschiderea unui studio de teatru. După ce am vorbit cu directoarea instituției, care a avut încredere în mine, totul a început să prindă contur.

Așa am devenit conducătoarea studioului „Encanto”. Inițial, nu aveam un plan concret, dar mi-am spus: „De ce să renunț, dacă vreau cu adevărat să creez ceva mare și frumos, un loc unde oamenii să se simtă bine?” Numele nostru, „Encanto”, înseamnă „farmec” și „vrajă” în spaniolă, iar acestea sunt calitățile pe care le văd în actorii mei. Dacă veniți măcar o dată la spectacolele noastre, vă vor cuceri atât de mult încât veți deveni spectatori fideli.”

Pe 26 decembrie, studioul teatral „Encanto” a împlinit un an. Iulia a povestit că, în acest timp, studioul a parcurs un drum lung, plin doar de emoții pozitive.

„Sunt mândră că fac parte din drumul lor”

De profesie, Iulia Putico este psiholog. Ea menționează că această experiență o ajută în lucrul cu copiii, mai ales în rolul de profesor de sprijin în școală. Sarcina ei este să sprijine socializarea copiilor cu nevoi educaționale speciale, pentru ca aceștia să se adapteze la lumea înconjurătoare și să funcționeze cu succes în societate.

„Munca mea este foarte dificilă, mai ales pentru că rezultatele nu sunt întotdeauna vizibile imediat. Uneori se întâmplă ca un copil să înțeleagă ceva astăzi, dar mâine să uite din nou. Începem frecvent de la zero, iar acest lucru necesită un efort enorm. Cu toate acestea, copiii vin mereu la mine cu bucurie și recunoștință. Sunt mândră că pot face parte din drumul lor. Mă bucur că relațiile noastre se bazează pe încredere reciprocă și pe dorința de a progresa. Sunt convinsă că fiecare copil are potențial, iar sarcina mea este să-l ajut să se descopere. Acești copii pur și simplu văd lumea puțin diferit. Cred că fiecare copil merită să fie ascultat și înțeles, și sunt mândră că pot să-i sprijin în acest proces.”

Iulia a povestit că copiii sunt pentru ea o sursă de inspirație și bucurie. Ea consideră că fiecare copil este unic și merită atenție, sprijin și înțelegere. În ciuda dificultăților, este mândră de munca sa și de faptul că poate ajuta copiii să-și descopere potențialul.

„Continui să lucrez pentru că văd rezultatele”

Iulia Putico a iubit copiii încă din copilărie, motiv pentru care toate pasiunile sale sunt legate, într-un fel sau altul, de aceștia. În prezent, ea îmbină mai multe roluri: lucrează ca psiholog școlar și conduce o studio de teatru în cadrul Centrului de Cultură și Tineret. Recent, a început să ia lecții de dans și să studieze regia la Chișinău, pregătind, în același timp, un film documentar.

„Este foarte dificil să combin toate aceste activități. Adesea trebuie să dorm doar două-trei ore pe noapte, dar continui să lucrez, deoarece văd cum eforturile mele dau roade. Când văd cum li se aprind ochii copiilor atunci când învață ceva nou, înțeleg că toate aceste greutăți merită. Pentru ei sunt dispusă să devin mai bună, să continui să muncesc și să ating noi obiective.”

Am o abilitate uimitoare: să mă aflu la momentul potrivit, în locul potrivit, și să întâlnesc oamenii potriviți. A fost foarte dificil să construiesc studioul „Encanto” de la zero. Am avut o anumită teamă care, uneori, mă oprea și mă împiedica să-l creez. Nu sunt profesor de artă teatrală, nu am experiență pentru a-i învăța pe copii ceva. Cea mai mare îngrijorare a mea era: ce vor crede copiii când voi începe să-i învăț? Cum mă vor privi? Însă, cu fiecare repetiție, încrederea mea creștea. Am văzut cum răspund, iar acest lucru a fost un semn pentru mine că sunt pe drumul cel bun.

Îi învățăm pe spectatori să se accepte așa cum sunt și să-i accepte pe ceilalți așa cum sunt. Încercăm să transmitem că nu trebuie să încercăm să schimbăm pe cineva; dacă o persoană este așa, atunci este așa, și nimeni nu este vinovat pentru asta. Suntem cu toții oameni vii și autentici și ar trebui să fim recunoscători unii altora pentru că existăm. Un alt mesaj important pe care îl transmitem prin spectacole este iubirea. Totul se face cu dragoste, din sentimentul iubirii și în numele iubirii, pentru că aceasta este ceea ce putem împărtăși, ca echipă.

Copiii mei sunt uniți și solidari. Chiar și în cele mai dificile momente, ei păstrează acest spirit de echipă și nu distrug acea armonie care există în mica noastră familie. Și exact asta dorim să transmitem spectatorului: ca ceva să se schimbe în inima lui. Până la urmă, pentru asta există spectacolele. Dacă în inima spectatorului nu rămâne nimic după spectacol, atunci de ce face actorul toate acestea? Totul trebuie să vină din inimă. Dacă nu simți pasiune pentru acest lucru, atunci nu are sens să te implici.

„Pentru a juca un rol, trebuie să înțelegi ce simte personajul.”

Iulia consideră că, pe lângă măiestria actoricească, actorii trebuie să învețe să lucreze în echipă, deoarece aceasta este o abilitate importantă, utilă atât pe scenă, cât și în viața de zi cu zi. Acest proces îi ajută pe copii nu doar să înțeleagă personajele lor, ci și să dezvolte abilitatea de a înțelege ceilalți oameni, ceea ce este o competență valoroasă în viața reală.

„Cred că teatrul poate dezvolta personalitatea unei persoane. Arta de a vorbi, de a exprima gândurile corect, de a fi consecvent — toate acestea pot fi dezvoltate prin teatru. Actorii încep să privească viața lor altfel, se schimbă din interior, iar acest lucru influențează și mediul lor. Văd cum se întâmplă acest lucru cu copiii mei. În acest an, au devenit „atotputernici” și „neînfricabili”, se apucă de orice sarcină cu interes și pasiune. Sunt mândră de creșterea lor, de hărnicia lor și de ochii lor strălucitori.

Pe lângă măiestria actoricească, actorii mei învață să lucreze în echipă. Aceasta este o abilitate importantă, care va fi utilă nu doar pe scenă, dar și în viață. Să fim sinceri, nici măcar adulții,uneori, nu știu să lucreze în echipă. Datorită experienței mele de psiholog, pot să-i învăț acest lucru. La repetiții lucrăm în echipă, iar ei învață nu doar să se înțeleagă pe ei înșiși, dar și să înțeleagă personajele lor. Pentru că, pentru a juca un rol, trebuie să înțelegi ce simte personajul, cum se comportă, ce determină acțiunile și reacțiile sale.”

„La început, copiii primesc întotdeauna teorie despre teatru: cum funcționează scena, cum decorurile influențează starea personajului, ce și de ce se întâmplă pe scenă. Acest lucru îi ajută pe actori nu doar să citească textul, dar și să-i înțeleagă esența, să simtă pentru cine și de ce spun acele cuvinte. Desigur, nu totul iese perfect din prima, dar copiii se străduiesc.”

„Este un spectacol al actorilor mei, iar spectatorul va veni să îi vadă pe ei, nu pe mine.”

Iulia a subliniat că fiecare spectacol este o nouă experiență, care este importantă atât pentru copii, cât și pentru ea însăși. Ea este convinsă că, chiar și în situații dificile, de exemplu, atunci când trebuie să înlocuiești un actor, se poate găsi o soluție și spectacolul poate fi un succes.

„Pregătirea pentru un spectacol depinde de amploarea acestuia. De exemplu, primul nostru spectacol,  „Aventurile de Anul Nou ale Mașei și Mitei”, l-am pregătit în doar o lună și jumătate. A fost un proiect dificil, pentru că tocmai începusem să lucrăm, și nu toți copiii înțelegeau ce este teatrul și cum să lucreze în el. Desigur, debutul este un motiv de mândrie și o mare realizare a copiilor. Dacă nu ar fi fost ei, nu ar fi existat nimic. A fost greu pentru ei, desigur, deoarece a trebuit să le explic într-un timp foarte scurt ce este teatrul și cum trebuie să funcționeze. Nu puteam pur și simplu să le dau copiilor scenariul și să spun „învațați!”. Ei trebuiau să înțeleagă mai întâi cum trebuie să se comporte un actor pe scenă și abia după aceea am putut începe să studiem efectiv spectacolul.

Mai târziu, ne-am pregătit pentru spectacolul „Doi din Prostokvashino” timp de aproximativ cinci luni. Consider că l-am realizat destul de bine și cu demnitate. Desigur, actorii devin din ce în ce mai buni cu fiecare spectacol, așa că nu am nicio îndoială că spectacolul a fost un succes. Datorită timpului suficient pentru pregătirea spectacolului, am reușit să-l analizăm în detaliu și actorii au reușit să se pună complet în rolurile lor, ceea ce, desigur, a avut un impact pozitiv. În acest spectacol, am jucat pentru prima dată pe aceeași scenă cu actorii mei. Asta nu s-a întâmplat pentru că am vrut eu sau pentru că am luat rolul unui copil, ci din cauza circumstanțelor. Un copil nu putea juca în spectacol din cauza stării de sănătate și nu aveam un înlocuitor. Așa că am fost nevoită să joc alături de copii. Cred că a fost o experiență bună atât pentru mine, cât și pentru copii, dar nu vom practica acest lucru des. Doar în cazuri de urgență. Pentru că acesta este spectacolul actorilor mei și spectatorii vin să-i vadă pe ei, nu pe mine.

Recent, am jucat al treilea spectacol „Coliba iepurașului”. A fost cel mai reușit din punct de vedere tehnic și, în același timp, cel mai greu spectacol, pentru că echipa s-a schimbat puțin, dar, în ciuda acestui fapt, am reușit să facem un spectacol de care am fost încântată nu doar eu, ci și toți cei care au fost în sală. Copiii au reușit să arate un rezultat uimitor.”

„Mulți mă întreabă cum fac față epuizării profesionale. Sincer, nu este o problemă pentru mine, pentru că mereu găsesc ceva nou, ceva ce pot învăța și împărtăși cu alții. Epuizarea nu mă definește. În schimb, tristețea înainte de spectacol a devenit o tradiție. Organismul meu s-a obișnuit cu faptul că dacă nu plâng înainte de spectacol, nu va ieși bine. Dar, de obicei, totul se întâmplă cum trebuie și tristețea dispare rapid.

Am planuri mari pentru dezvoltarea mea în artă. Meseria de regizor nu este singura pe care vreau să o învăț. Văd cum le sclipesc ochii copiilor mei și pentru unii dintre ei vreau să fiu acea persoană care îi poate învăța și ajuta să devină mari artiști. Mulți dintre actorii mei visează să intre la facultăți de teatru și mi-aș dori să le pun bazele, astfel încât să se poată prezenta la examenele de admitere cu o pregătire la un nivel înal. Vreau ca „Encanto” să aibă un rol importantă în viața lor.

În final, înțeleg că misiunea mea nu este doar să îi învăț pe copii, ci să îi inspir să se dezvolte și să crească. Dacă pot ajuta pe fiecare dintre ei să devină mai bun, să învețe ceva important și să le insuflu dragostea pentru teatru, atunci munca mea are sens. Teatrul nu este doar scenă, este un proces care schimbă oamenii. Și sunt mândră că pot fi parte din acest drum pentru actorii mei.”

Anastasia Guivan

Foto: Arhiva personală a eroinei

Citește și

• ,,La orice spectacol veți plânge sau râde alături de noi": Interviu cu directoarea Naționalului Bălțean
• Broderia tradițională reinventată: Povestea unei meșteșugărițe din Glodeni