Cum măturăm gunoiul de pe internet

Ați observat cât gunoi informațional este în jur? Știrile sunt amestecate cu zvonuri, faptele sunt amestecate cu falsuri și deseori, cu cât e mai lipsit de valoare un text, cu atât mai țipător și colorat e împachetat și îți atrage ochii fără să vrei. Ei și ce, ne mai distrăm și noi, nu?

Timpul e o resursă limitată, internetul nu are limite. 

Ați făcut vreodată un exercițiu să calculați cât timp pierdem zilnic ca să accesăm, să ascultăm sau să citim informații care nu au valoare? Oricine deschide telefonul să navigheze pe rețelele sociale sau pornește televizorul – trece de la un canal la altul, de la o informație la alta, în căutarea unor știri relevante și așa ne pomenim că a trecut o oră. Sau două-trei. Sau o zi de sâmbătă. Sau tot weekendul. Sau mai multe zile de lucru. Adunate împreună – fac mai multe săptămâni din an, poate chiar luni. Iar lună de lună de gunoi informațional fac împreună niște ani de pseudo-informare. 

Uneori mă gândesc că având aceste deprinderi de navigat non-stop printre mormanele informaționale, dacă ne ia cineva telefoanele sau televizoarele din față, ne putem pomeni că ne apar ore, zile în plus de viață și nu vom ști ce să facem cu ele, căci ne-am dezvățat să trăim fără poluanți informaționali. 

Pluralismul de opinii nu include pluralismul de falsuri. 

Bine, eu sunt jurnalistă, fac jurnalism de zeci de ani și nu pot fi adepta închiderii spațiului informațional, cu atât mai mult – nu voi putea accepta limitarea diversității surselor de informare și a pluralismului de opinii. Dar, așa cum un fermier va ține la calitatea brânzei de oi, care trebuie să conțină doar lapte de oi, nu și ulei de palmier, făină de grâu sau orice altceva, ori așa cum mierea de albine trebuie să conțină miere produsă de albine, fără sirop din zahăr de sfeclă, așa e și în jurnalism: există produs autentic, creat de reporteri, în baza unor reguli și există redacții sau proiecte media care nu fac jurnalism, dar se prefac că fac jurnalism. Țineți minte constatarea recentă că în plăcintele cu brânză din comerț nu prea mai există brânză, păi iată – pe internet, nu orice se prezintă ca sursă de informare conține jurnalism. 

Putem deveni experți în toate?

Cum discernem, ce alegem, cum știm că această informație este reală, adevărată sau e o manipulare? Primul pas e să decidem ce vrem. Dacă ne îmbolnăvim –  căutăm să ne adresăm la un medic bun, nu la un contabil sau la un influencer. Dacă vrem să înțelegem ce facem cu taxele și banii – ne adresăm la un contabil bun, nu la un hoț de găini, dacă vrem să învățăm limba engleză – ne adresăm la un cunoscător de engleză, nu de portugheză. Dar în epoca modernă e atât de simplu ca un analfabet să-și scrie pe ușă că e vorbitor a 10 limbi,  spălătorul de vase să se dea drept medic-cosmetolog, iar șoferul de microbuz să se dea drept pilot de avion. Ca să înțelegi cine e cu adevărat un profesionist real, trebuie să conectezi gândirea critică, trebuie să pui la îndoială, să faci mici sau mari verificări. Atunci când plătim pentru ceva –  verificăm ca obiectul/serviciul procurat să fie autentic și adevărat. Dar știrile, dacă nu le cumpărăm, le primim gratuit, credem că nu merită verificate. 

Când văd o știre care mă interesează, ce fac? 

O citesc repede sau pierd mai mult timp să aflu cine a scris-o? E ca și cum ați fi la sărbătoarea vinului în centrul Chișinăului, unde toți toarnă pe degeaba și vrei să guști din toate și cât mai mult. Și crezi că nu e important să afli de la ce producător e vinul, că nu ai venit la festivalul vinului să citești etichete, ai venit să bei pe gratis. Dar spre seară sau a doua zi de dimineața s-ar putea să-ți vină niște întrebări fără să vrei: de la ce mi-i rău? de la care anume mi-i rău? dar care oare a fost adevărat? 

În jurnalism, textele, știrile, istoriile video sunt create de reporteri. Reporterii au nume, prenume și sunt angajați în redacții. Redacțiile trebuie să aibă un redactor-șef, o adresă, numere de telefon și o echipă redacțională. Și trebuie să explice cine le sunt patronii și finanțatorii. Cititorilor de ziare le e simplu: denumirea ziarului și numele autorilor sunt la vedere. Cu televizorul – tot nu e tare complicat: posturile au o denumire și în cadru apar reporteri cu nume, măcar știi cine și pentru cine lucrează. 

Pe Internet este extrem de complicat: foarte mulți fură conținutul jurnaliștilor și se dau drept redacții. Când distribuiți sau transmiteți mai departe o informație care nu știți de cine e scrisă, e ca și cum ați transmite un gunoi de la un vecin la altul sau ați accepta un furtișag. Așa, vecinii Dvs. vor transmite și ei gunoiul în curtea Dvs. sau ar putea să vă implice în hoții. Și ne vom umple de gunoaie informaționale până nu ne vom mai auzi și vom fura unii de la alții până nu ne vom mai considera oameni normali. 

Feriți-vă de redacțiile fără oameni, de știrile fără autor, nu deschideți și nu promovați hoția și falsul în jurnalism, nici în medicină, în pedagogie sau agricultură. Timpul e o resursă limitată și nu e bine să ne cheltuim viața pe gunoaie. 

Publicat pe bază de parteneriat.