Povestea Bisericii din Bilicenii Vechi scrisă în istorie de o dinastie de preoți

Pe data de 21 noiembrie, Bisericile cu hramul Sfinților Mihail și Gavriil își sărbătoresc ziua sfințirii, iar comunitățile locale aduc un omagiu special Hramului Bisericii. Povestirea reală despre construcția Bisericii din Bilicenii Vechi, consacrată la 21 noiembrie 1901, ne va purta într-o incursiune captivantă în istoria satelor moldovenești.

Se spune, că la începutul veacului al XVIII- lea, trăia în Judeţul Rădăuţi o familie de foarte buni gospodari cu numele Pascaru. Familia Pascaru era bogată, ocupându-se mai mult cu agricultura şi păstoria. Unul din familia Pascaru, Andrei, au ucis pe un turc la o ceartă ce a avut-o cu el. De frică, că turcii să nu se răzbune pe ei, iau hotărârea ca să părăsească ţinutul ce-l locuiau şi într-o bună zi, Andrei Pascaru cu fraţii săi: Atanasie şi un alt frate (nu i se cunoaşte numele), care era diacon, îşi iau familiile lor şi cu turmele de vite se coboară spre Sud, trece pe la Larga, apoi prin Judeţul Hotin şi după mai mult timp de pribegie cu tot avutul lor, poposesc pe meleagurile unde astăzi se află satul Bilicenii Vechi. Se ştie numai că unul din familie şi anume Atanasie avea un fiu, căruia îi ziceau Condurache, din informaţiile căpătate, ei s-au stabilit în aceste locuri cam pe la anul 1750, fiind locuri bune pentru păşunat, se stabilesc aici şi-şi ridică lăcaşuri pe versantul de Nord al pârâului denumit: Ciulucul Mare, râul, care și azi traversează satul Bilicenii Vechi.

În timp, urmașii familiei Pascaru ajung să slujească în Biserică, ca diaconi și ca preoți. Un diacon din dinastia Pascaru era un om foarte bogat. Avea 700 ştiube şi nenumărate vite cornute, oi şi cai. Un fiu al său Atanasie, ajunge preot la biserica din satul Biliceni. Avea trei feciori şi două fete; cel mai mare îl face cântăreţ, pe al doilea băiat, preot şi pe al treilea îl face dascăl tot la biserica din Biliceni.

La sfârșitul secolului XIX, fostul preot Atanasie Pascari, văzând că biserica devenise neîncăpătoare pentru parohienii săi, căci la parohia Biliceni se mai adăugase şi satele noi de pe lângă Biliceni, Coada Iazului şi Lipovanca, în unire cu locuitorii parohiei, ridică al doilea lăcaş de închinăciune şi care e terminat în anul 1901. Biserica s-a construit din cărămidă arsă, care a fost lucrată chiar de locuitorii satului Biliceni. Cu eforturile comune ale tuturor consătenilor, s-a făcut cărămida din lut ars, s-a ridicat rând cu rând fiecare perete. Femeile, lucrau şi ele împreună cu bărbaţii, toată cărămida fiind adusă în spate pînă la zidurile Bisericii. Meșterii ridicau pereţii treptat, iar în mijlocul clădiri turnau pământ, ca să se lucreze comod până sus, pământul fiind utilizat pe post de schele.

La 21 noiembrie 1901, Biserica din satul Bilicenii Vechi a fost sfințită cu Hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și servește ca loc de închinăciune pînă azi. Iar dinastia preoților Pascaru, care au slujit satului timp de două secole, este o pagină de istorie scrisă cu sfințenie și tradiție preoțească.

Atanasie Pascaru, ultimul din dinastia de preoți, care au slujit la Bilicenii Vechi, a fost nevoit să se refugieze în Țara Românească în anul 1940, unde a și murit în pribegie.

Maia Bălan

Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului "Consolidarea și dezvoltarea capacității de producție a secțiunii române a site-ului eSP, precum și sprijinirea independenței editoriale și îmbunătățirea calității editoriale".

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de un grup de organizații partenere condus de Agenția Slovacă pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare, în strânsă colaborare cu People in Need Slovacia și alte organizații. Acesta face parte din programul de consolidare a capacităților în cadrul proiectului "Sprijinul UE pentru instituțiile mass-media locale din Republica Moldova". Conținutul acestui material nu reflectă neapărat viziunea UE sau a People in Need Slovacia.