„Am HIV și duc o viață împlinită”. Povestea din viața unei locuitoare din Bălți

În fiecare an, în a treia duminică din luna mai, se marchează Ziua mondială de comemorare a persoanelor decedate de  SIDA, sindrom provocat de infectarea cu virusul HIV. „SP” publică povestea Tatianei, locuitoare din Bălți, care a mărturisit din propria experiență despre ce trebuie să știm despre acest virus, cum parcurge boala, cum e să trăiești cu ea, cum să lupți, ce dificultăți întâmpini și cum poate fi evitat virusul.

„Dacă murim, atunci împreună...”

— Am 45 de ani și 23 din aceștia sunt infectată cu HIV. Dacă să vorbim pe scurt despre HIV, atunci putem spune că este o afecțiune în care organismul nu poate rezista la diferite infecții.

Soțul meu s-a infectat în 1996. Era internat la spital și apoi m-a anunțat că are HIV. Eram tineri și am spus că dacă murim, atunci împreună. Drept urmare, eu, ca un kamikaze, am decis în mod deliberat că voi fi cu el până la sfârșit. La acea vreme, nu existau medicamente, dar existau informații teribile, lumea spunea că este o ciumă, că oamenii vor muri într-un an sau doi. De fapt, eram gata să trăiesc câțiva ani și să mor cu el.

Eu am fost crescută într-o familie completă și decentă. Când am împlinit 18 ani, am ajuns într-o împrejurare dubioasă, unde l-am întâlnit și pe soțul meu. El consuma droguri și nu prea mi-a fost fidel, astfel s-a infectat.

„A murit pentru că nu a primea tratament”

— În primul an, am crezut că infecția a venit printr-un ac sau echipament necurat, dar el folosea doar seringile personale. Acum, când există mai multe informații, înțeleg că infecția a venit printr-un contact sexual. Știu chiar și când, am fost la mare și el a întâlnit o fată, tot consumatoare, ei s-au odihnit și el nu a venit acasă în acea seară. Situația a fost în iulie și în octombrie el a aflat că este infectat. Doi ani mai târziu, am fost infectată și eu.

Număram an după an și tot am trăit, și după cinci ani a fost găsit tratament antiviral. Dar soțul meu deja a murit pentru că nu primea tratament. De fapt, atunci nici nu știam despre el.

În primii ani după moartea soțului, încă m-am gândit și am analizat cum s-ar fi dezvoltat viața mea dacă nu aș fi făcut acest pas, dacă nu l-aș fi susținut în acest sens.

 „Mulți ani am trăit cu frică”

— Acum, nu ascund boala de nimeni. Dar a fost o perioadă în care mult timp am trăit cu o frică. La fiecare trei luni făceam analize medicale, medicii î-mi spuneau că totul este în regulă, că nu sunt infectată, dar la un moment dat m-am simțit rău și am mers la spital, apoi mi-au spus că sunt însărcinată. Atunci am aflat că am HIV. Până în 2004, nu a existat tratament și toate femeile cu această boală au fost sfătuite să facă avort.

„Am născut o fetiță sănătoasă”

— Medicii mi-au spus că nu pot naște cu diagnosticul meu, deoarece rinichii mei sunt în stare gravă și nașterea este ireală. În acel moment, în ciuda faptului că am crezut că sunt pregătită pentru asta, că într-o zi, s-ar putea să mă infectez, de fapt, nu eram pregătită.

Am plâns mult timp, am fost foarte îngrozită și supărată. Medicii au spus că este necesară întreruperea sarcinii, deoarece eu nu voi putea suporta și, chiar dacă o voi suporta sarcina, este posibilă nașterea unui copil bolnav. Doar la stația sanitar-epidemiologică doctorul Bekișev m-a susținut. El mi-a spus: „Nu te teme, vei naște un copil sănătos, în ciuda faptului că tu și soțul tău sunteți infectați”.

Nu înțelegeam cum este posibil acest lucru, dar nici nu încercam să-l înțeleg. Când primești informația că aceasta este o ciumă a secolului XX și că oamenii mor din cauza ei, atunci nu mai poți percepe nimic din cauza fricii. Am decis să păstrez copilul și, în cele din urmă, am născut o fetiță sănătoasă. În ciuda insuficienței renale, acest caz a fost primul din oraș când s-a născut un copil sănătos la doi părinți infectați.

În timp ce eram infectată, aveam gândul că vom trăi câțiva ani și vom muri. Dar a apărut o speranță și îl rugam pe Dumnezeu:  „lasă-mă încă să trăiesc, astfel încât copilul meu să poată vorbi și cei dragi să-l poată înțeleagă”. Am distribuit deja cine va fi cu copilul printre prietenele mele, astfel încât acesta să nu fie lăsat.

Noi visam ca să apară un tratament și el a apărut, și în fiecare an devine din ce în ce mai bun.

„Nu mai vreau să mă tem”

— La început, încercam să-mi ascund boala. În acea perioadă, primeam pungi alimentare, produse de igienă și pentru asta ne adunam cu mai mulți oameni într-un loc anumit. Acolo s-au dovedit a fi oamenii cunoscuți și vecini. Majoritatea oamenilor inventau diferite povești, ei ascundeau, spuneau că au streptodermie, că au hepatită, dar nu au vorbeau în mod deschis că au HIV.

Aveam o prietenă foarte bună, urma să mergem cu ea în România și, în acel moment, aveam deja relații dificile cu soțul meu din cauza consumului său. Am fost categorică și am spus că probabil voi divorța de el. Atunci el a ascuns documentele și când a venit prietena mea, el a întrebat-o:  Ești atât de apropiată cu ea, dar știi oare totul?

Atunci m-am speriat mult că prietena mea va afla despre statutul meu.

După ce am simțit această frică, am spus că nu vreau să trăiesc în așa mod și nu vreau să mă tem. Apoi mi-am adunat toți prietenii și le-am spus totul, unora dintre ei le-am spus separat. Atunci nu existau informații așa cum sunt acum și ei s-au speriat. Dar prietenii m-au sprijinit și nimeni nu mi-a întors spatele. Suntem prieteni până astăzi.

În toți anii am fost foarte deprimată de atitudinea mamei mele. Ea credea că sunt o rușine pentru familia noastră și, din păcate, nu a reușit să mă accepte așa cum sunt.

„Recent, a decedat un prieten care ascundea boala”

— Prietenii mei îmi sunt recunoscători pentru că sunt informați. Dar recent, un prieten de-al nostru a decedat și nu a spus nimănui că este infectat. Pentru noi a fost foarte surprinzător. Acum înțeleg că atunci când el a aflat despre acest diagnostic, a ales negarea și acest lucru se întâmplă la mulți oameni. El nu voia să accepte boala. Unii oameni au un grad foarte ridicat de auto-stigmă, frică și vinovăție pentru că pot fi judecați.

„Nu simt această boală în niciun fel”

— La începutul tratamentului eram obișnuiți să bem multe leacuri. Acum, tot tratamentul meu este o pastilă pe zi și duc o viață împlinită. De fapt, această boală m-a disciplinat mult, nu aș merge niciodată la fiecare șase luni să fac controlul medical. Am o serie de verificări medicale, știu despre sănătatea mea și nu mă simt rău sau cumva diferit de alți oameni. Nu simt această boală în niciun fel.

Anterior, medicamentele au cauzat o pierdere accentuată în greutate, distrofie. Acum sunt consecințe și am o distribuție incorectă a grăsimilor.

„Virusul este un hoț care trebuie anihilat”

— O persoană care primește tratament este doar un purtător al virusului, deoarece virusul doarme. Folosesc adesea exemplul, dacă un hoț a venit la tine acasă, tu l-ai prins și îndată îl deconectezi, imediat ce el începe să se trezească, tu, neștiind reacția lui, îl plesnești din nou. Hoțul rămâne inconștient și așteaptă sosirea poliției. La fel și virusul, noi primim terapie, astfel încât el să nu se trezească.

Noile medicamente nu au astfel de efecte secundare și influență negativă. Primești terapia și trăiești o viață fericită și împlinită.

Noi sperăm că în viitor va fi dezvoltat un tratament și mai simplificat sau cu atât mai mult,  boala va fi eradicată total.

„Se poate întâmpla oricui, dar nu și mie...”

— Virusul poate fi transmis numai în trei cazuri, prin relații sexuale neprotejate, prin sânge în sânge și de la mamă la copil.

I-am spus fiicei mele că atunci când ai o relație, în primul rând este important să rămâi castă, înțeleaptă și cu o atenție deosebită. Am făcut multe teste, am vorbit cu mulți oameni și am ajuns la concluzia că este importantă educația în familie. Părinții ar trebui să vorbească cu copiii de la o vârstă fragedă despre transmiterea HIV. Dar cum să le spui copiilor, dacă nu toți adulții înțeleg acest lucru.

Este o concepție greșită atunci când se spune că  HIV-ul poate fi luat la dentist. De asemenea, este imposibil să te infectezi în timp ce faci o manichiură.

Aspectul fizic nu va arăta dacă o persoană este sau nu infectată, deci trebuie să fiți atenți într-o relație. De fapt, problema este că fiecare persoană crede că acest lucru se referă pentru oricine, dar nu pentru mine, deoarece sunt dintr-o familie bună, am studii, igienă personală, nu am un stil de viață destrăbălat, nu consum droguri și nu schimb partenerii sexuali. Există încredere personală, dar nu și faptul că partenerul tău, odată, acum șase luni sau un an, nu avea vreo legătură întâmplătoare.

Boala progresează atât de imperceptibil încât poate fi detectată într-un stadiu târziu, deoarece nu are simptome precum gripa. O persoană poate trăi și, în cinci sau șapte ani, se poate îmbolnăvi. Cea mai mare concepție greșită a oamenilor este că nu îi va afecta. Este foarte important să se facă testarea cel puțin de două ori pe an, mai ales că este gratuită.

În ciuda faptului că acum există o mulțime de informații, în ultimii ani numărul persoanelor infectate rămâne neschimbat (aproximativ nouă sute de infectați în fiecare an, în Moldova). Motivul este că oamenii cred că acest lucru se aplică doar dependenților de droguri, celor care se ocupă cu prostituția sau persoanelor gay.

Acum, cei mai mulți infectați sunt oameni obișnuiți care nu au dependențe sau un stil de viață destrăbălat, în majoritate acești oameni pur și simplu au avut careva relații neatente.

„Astăzi ajut alte persoane infectate”

— La moment sunt beneficiarul centrului „Viața cu Speranță” din Bălți, unde îi sfătuiesc pe oameni și îi aduc la tratament. Centrul oferă servicii de reducere a daunelor, testare, consiliere, asistență psihologică, diverse instruiri și întâlniri.

În țară există patru centre de acest tip și tuturor celor care caută ajutor li se oferă tratament individual. Deoarece aceasta este o boală care poate să nu se depisteze de ani de zile, provocând o scădere a nivelului de sănătate și imunitate, noi motivăm oamenii să treacă imediat la tratament. Comparativ cu alte țări, tratamentul HIV-ului în Moldova a fost întotdeauna absolut gratuit.

Potrivit centrului „Viața cu speranță”, din anul 1987 și până acum, în Moldova au fost înregistrate 14331 de cazuri de infecție, dintre care 1052 sunt locuitori din Bălți. Pe 24 mai pe teritoriul centrului va fi dezvăluit un memorial în amintirea victimelor virusului.

David Amoașii