"Orchestra este o familie": un lăutar ereditar despre legendarul ansamblu de muzică populară și puțin despre el însuși

Ivan Popov este un lăutar din Edineț, un muzician ereditar, acordeonist și trompetist. În domeniul muzicii s-a dovedit a fi și un talentat dirijor, compozitor, aranjor, pedagog, pentru care a fost distins cu Trofeul UNESCO în anul 2020, iar prin decret prezidențial i s-a acordat titlul de ,,Maestru în Artă". La Edineț, în semn de apreciere și recunoștință excepțională, i s-a acordat titlul de Cetățean de onoare al orașului. Ivan Popov a povestit pentru ,,SP" despre istoria fondării orchestrei de muzică populară ,,Ciocârlia", pe care o conduce toată viața, despre realizările acesteia, precum și despre destinul unei dinastii talentate de muzicieni din Edineț, din care face parte și el.

„Pentru ce să vorbești despre tine?"

În fiecare zi, ani la rând, Ivan Popov vine la Casa de Cultură Edineț. Aici, pe coridoarele cu ecou și în foaier, pereții reflectă multe sunete: foșnete, pași, voci, dar acești pereți își amintesc și păstrează în surdină numeroasele voci și muzici ale celor care au cântat în această clădire încă din primele zile, de la deschiderea ei.

Ivan Popov este modest, vorbește puțin și cu moderație despre el însuși, dar despre alți oameni și despre realizările lor - cu plăcere și respect.

- De ce să vorbești despre un singur bob care a fost aruncat într-o moară, măcinat în făină și copt într-o pâine luxuriantă, frumoasă și gustoasă? Dacă e să vorbim despre mine în mod special, ar trebui să povestim mai întâi istoria muzicală a Edinețului și, mai ales, a orchestrei noastre de muzică populară "Ciocârlia".

Ivan Popov vorbește despre muzicienii din Edineț.

Legenda violonistului din Edineț

- Cel mai emoționant și puternic factor care m-a determinat să devin muzician a fost povestea lui Ion Stîngaci, un violonist din Edineț, pe care noi, muzicienii locali, o prețuim și o transmitem din generație în generație ca un exemplu viu al puterii talentului și al puterii muzicii. În 1941, când naziștii au ocupat orașul nostru, l-au capturat pe violonistul Ion împreună cu alții, majoritatea de naționalitate evreiască și țigănească. Au fost aliniați la groapa care fusese deja săpată înainte de a fi împușcați. Naziștii, hotărâți să "arate milă" față de cei condamnați, i-au întrebat pe unii dintre ei despre ultimele lor dorințe. Un muzician a cerut să i se permită să cânte pentru ultima oară la vioară, iar germanii i-au dat voie.

Nu știu ce a cântat și cât timp a cântat - nimănui dintre cei din rândul condamnaților nu i s-au spus detaliile, dar după ce l-a ascultat pe violonist, acest căpitan german s-a adresat condamnaților: "Sărutați mâinile acestui om, datorită talentului său vă dau viață". Și nimeni nu a fost împușcat în acea zi. Această poveste a fost publicată cândva în ziarul "Sovetskaia Moldavia", este păcat că nu am păstrat această publicație pentru nepoții și strănepoții mei.

Am avut norocul de a-l vedea pe acest muzician legendar în persoană. Când aveam vreo 5 ani, Ion Stîngaci a venit la noi acasă pentru a încerca vioara care ne-a fost dăruită de Coloma. Atunci tatăl meu mi-a spus această poveste care m-a emoționat atât de profund încât până în ziua de azi mă emoționează și mă face să merg mai departe.

Lăutarii sunt oameni sentimentali, prețuim și păstrăm spiritualul. Mult mai târziu, în anii 2000, muzicienii - mai ales din raionul Briceni, printre care și eu - după ce au vizitat mormântul lui Ion Stîngaci din satul Colicauți din raionul Briceni, au descoperit o imagine tristă: o cruce căzută, o mică movilă. Compozitorul Arsenii Pavliuc, care se afla cu noi în acea zi, a propus să strângem bani pentru a restaura monumentul și a pune în ordine locul de înmormântare a lui Stîngaci.
Cum s-a hotărât, așa s-a făcut, pentru că nu se poate face altfel. Pentru că orice altă cale este greșită.

2017. Orchestra de muzică populară ,,Ciocârlia" a Casei de Cultură din Edineț, directorul artistic Ivan Popov stă în primul rând, cu un acordeon. Fotografie din arhiva orchestrei.

De la fondarea sa, ,,Ciocârlia" a încălzit inimile moldovenilor

- Orchestra de muzică populară ,,Ciocârlia" a fost înființată în 1944, când fronturile se confruntau cu lupte grele, iar trupele sufereau pierderi grele. Fluxul de înmormântări nu s-a diminuat, iar în fiecare familie oamenii se temeau pentru rudele lor. Lipsa comunicațiilor telefonice și radio și întreruperile frecvente în funcționarea serviciului poștal au agravat mult situația, punând la grea încercare moralul oamenilor: cu cât mai departe de orașele mari și de centrele raionale, cu atât mai greu le era locuitorilor din micile noastre sate moldovenești să aștepte victoria.

Așa a apărut la Casa raională de cultură din Edineț ideea de a crea o echipă de campanie. Conducerea raionului a susținut această inițiativă. Brigada era formată din membrii grupului local de amatori de artă unde aproape toți bărbații erau fie veterani care se întorseseră din diferite răni, fie adolescenți imaturi care reușiseră să fie adunați. Printre membrii echipei de campanie se numărau oameni cu multe talente diferite, dar majoritatea erau muzicieni. Brigada a însoțit uneori armata, alteori a făcut un "turneu" prin orașe și sate. Programul concertului era pregătit cu scopul de a-l face interesant pentru toți, astfel încât oamenii care veneau la concert să iasă din starea de mizerie, și ce poate fi mai bun pentru asta decât muzica noastră moldovenească? 

Astfel, în îndepărtatul 1944, la Edineț s-a adunat prima formație "Ciocârlia", unde fiecare muzician, împărtășind oamenilor o parte din sufletul său, dăruindu-se muzicii în întregime, fără rest, a încercat să încălzească inimile și să susțină moral orfanii, văduvele, mamele, răniții și invalizii, căci nu era o sarcină ușoară când în preajma ruinei, dezordinii, distrugerii, foametei și morții. Orchestra "Ciocârlia" a fost înregistrată oficial ca formație muzicală din Moldova în 1946. 

- De fapt, "Ciocârlia" este o orchestră de lăutari. La moldoveni, cuvântul "lautari" este obișnuit pentru a denumi cântăreții și instrumentiștii din taraf (ansamblu folcloric), care interpretează melodii populare, dar la Edinești, printre locuitori, orchestra noastră mulți ani a fost numită altfel - "klezmeri". Așa eram numiți în idiș noi, muzicienii care cântam la nunți și la alte sărbători aici în Jedince (klezmer înseamnă muzicieni care cântă muzică tradițională evreiască - ,,SP"). De fapt, Jedintsi a fost un orășel evreiesc și, cum evreii au respectat întotdeauna cultura zonei lor, au arătat respect față de generația mai în vârstă, față de părinți, față de oaspeți și unii față de alții, au respectat faimoasa noastră "Ciocârlia" și, în felul lor, au numit-o formație Klezmer.

Și nu e de mirare, deoarece printre noi se aflau clarinetiști, violoniști, flautiști, acordeoniști, precum și un cimbalist și trompetiști. Deoarece orchestra a fost întotdeauna mobilă și solicitată, a fost adesea invitată la festivități de către locuitorii din Edineț, din satele și orașele apropiate și îndepărtate.

«Ciocârlia» — este o familie

- Orchestra este un organism viu, care nu tolerează evaziunea, lenea sau neprofesionalismul și nu este adevărat că nu se poate auzi pe toată lumea din orchestră. Orchestra ,,Ciocârlia" este familia noastră, cu propriile reguli și tradiții, dar și un fel de școală a vieții, unde fiecare trebuie să se respecte și să se audă nu doar pe sine, ci și pe ceilalți, unde este important să muncești, să cinstești persoanele în vârstă și să ajuți pe cei nou-veniți. Orchestra a primit titlul onorific de colectiv exemplar în anul 1963, când dirijor al orchestrei era Ion Ciobanu, tatăl compozitorului Ghenadie Ciobanu. În bogata istorie a familiei ,,Ciocârlia" s-au împletit firele unor muzicieni talentați individuali și ale unor întregi dinastii muzicale și chiar clanuri: Ciobanu, Băldurescu, Coca, din care s-a desprins acum marea dinastie Popov. În orchestra noastră a lucrat o mare varietate de muzicieni: atât specialiști atestați, cât și autodidacți înnăscuți. 

Exact la noi și-a început cariera muzicală Artistul Poporului din Moldova Nicolai Botgros (violonist și dirijor, director artistic al ansamblului de muzică populară ,,Lăutarii" al Filarmonicii de Stat din Moldova), care a condus orchestra noastră din 1971 până în decembrie 1972.

În 1963, formația a primit titlul de Fanfara Poporului. Membrii orchestrei din 1968 (de la stânga la dreapta): Viktor Coca (tatăl lui Ivan Popov), Mihail Coca - fratele său; tânărul cu acordeon - Ivan Popov, Mechiu (Dmitri) Ciobanu, Ion Ivanciuc, Ivan Ciobanu. Cu contrabas - Victor Coca, trombon - Boris Coca, trompetă - Nicolai Banu, clarinet - Nicolai Ciobanu. Cu vioara în fruntea orchestrei se află directorul artistic al acelor ani, Boris Lachei. Fotografie din arhiva orchestrei

"Să conduci o orchestră este o provocare"

- Când, în îndepărtatul 1972, am acceptat orchestra din mâinile lui Nicolai Botgros, m-am confruntat cu o sarcină foarte dificilă - eu, în vârstă de 22 de ani, de fapt un băiat, trebuia să conduc orchestra, care era formată din mastodonți ai muzicii, guru și mentori, mulți dintre ei de două sau chiar de trei ori mai în vârstă și mai experimentați decât mine. Eram timid și îngrijorat: din 1963 orchestra noastră are rangul de colectivă națională a Moldovei, nu puteam coborî ștacheta și nu aveam dreptul să greșesc.

Asumându-mi funcția de director artistic al ,,Ciocârliei", nu îndrăzneam să strig la orchestră, să-i cert și chiar să fac observații. 

A existat un astfel de caz la repetiție: tatăl meu (pe atunci cânta și el în orchestră) a decis să fumeze, a lăsat vioara jos și a început să scoată o țigară. Eu, observând acest gest, l-am rugat foarte calm să aștepte, să terminăm de cântat această parte și să luăm o pauză. În timpul pauzei, tatăl meu m-a chemat înapoi și mi-a dat două palme. Nu mi-am putut stăpâni lacrimile, am plâns și am întrebat: "De ce, tată?" "Cum se face că l-ai lăsat pe Mechiu să fumeze și pe mine m-ai mustrat?". Apoi m-a îmbrățișat și a râs, iar după el, printre lacrimi și uitând de jignire, am râs și eu.

Orchestra are în arhivă o fotografie rară cu Mechiu (Dimitri) Ciobanu solist la microfon

Furtseva îi trimetea în turneu în Europa

Pentru a înțelege mai bine cu cine a trebuit să lucrez, vă voi povesti un incident care ni s-a întâmplat la Moscova. În 1973 am mers la concursul orchestrelor de amatori, care a avut loc în cadrul Expoziției tuturor realizărilor economice ale Uniunii. Competiția era foarte serioasă și la ea participau grupuri muzicale din toată URSS. 

Când orchestra noastră a urcat pe scenă, ministrul Culturii din URSS, Ekaterina Furtseva, care prezida juriul, l-a chemat pe prezentator și l-a întrebat indignat: "și ce caută aici această casă de invalizi"? Trebuie spus că mulți muzicieni veterani din orchestră nu păreau tocmai sănătoși: un unchiul Kolea Banu nu putea merge bine fără cârje, Mechiu Ciobanu șchiopăta rău din cauza unei accidentări, iar unchiul Sașa Boico, un veteran de război care cânta la contrabas, își târa piciorul din cauza unei accidentări grave. Erau și alți veterani, dar rănile lor nu erau atât de evidente.

Nemulțumirea ei mi-a fost transmisă cuvânt cu cuvânt mie, conducătorul orchestrei. I-am spus apoi crainicului: "du-te înapoi și spune-i Ekaterinei Alekseyevna că toți acești oameni au luptat în război". Am întocmit rapid o listă de distincții, detaliind cine din orchestră fusese rănit și unde. Prezentatorul emisiunii și mâna dreaptă a lui Furtseva a prezentat corect informațiile pe care le-am primit. Când Ekaterina Furtseva a auzit reportajul său, a izbucnit în brațe: "Nu se poate! Această orchestră trebuie arătată tuturor, trimitem "Ciocârlia" în turneu, să o vadă toată Europa! Am plecat într-un turneu de două luni dedicat celei de-a 30-a aniversări a marii victorii asupra fascismului. Am fost în turneu în Polonia, Germania, Ungaria, nici nu-mi amintesc astăzi toate orașele și țările.

Orchestra noastră a fost întotdeauna specială, cu un stil și o manieră proprie de interpretare: unică și recognoscibilă atât în Moldova, cât și peste hotare. Îmi amintesc foarte bine finala concursului TV, care a avut loc la Bălți în 1974, când muzicienii orchestrei noastre au fost purtați pe brațe de pe scenă de spectatori entuziaști și recunoscători! Și nu în zadar Edineț a fost considerat orașul, unde s-a format nespusă, dar cool deosebită academie de muzică din nordul Moldovei! În afară de orchestra națională de muzică "Ciocârlia", renumită în Moldova, în anii 70-90 aveam cea mai puternică orchestră semisimfonică cu un repertoriu bogat, care includea și lucrări de genuri clasice; un grup vocal "Impromptu", pe care l-am condus până în 1974 și unde a fost muzician fostul ministru al culturii Ghennadii Ciobanu. Timp de mulți ani, formația familiei noastre, care aparține dinastiei Popov, a activat la Edineț.

Ce merite ale orchestrei au rămas în memorie: în 1973 și în 1974 ,,Ciocârlia" - laureat al concursului ansamblurilor folclorice din URSS. În 1975 am făcut un turneu în Europa alături de alți artiști și formații. Ce să spun, și acum suntem respectați peste tot și mereu bineveniți. Orchestra noastră participă regulat și este premiată la diferite concursuri și festivaluri de muzică la nivel național, zonal și raional.

Istoria familiei Popov din Edineț

- Istoria a avut plăcerea de a împărți familia noastră în două linii: Popov și Coca", spune Ivan: "Din partea tatălui meu, tatăl, bunicul și străbunicul meu au purtat cu toții numele de familie Coca, toți fiind violoniști. Dacă deschidem istoria numelui familiei noastre, merită să povestim în detaliu câteva dintre nuanțele arborelui genealogic: mama noastră, pe numele de fată Larisa Lisic, a fost căsătorită de două ori: prima dată s-a căsătorit cu un tip din satul Shofrynkany, Alexander Popov. Din această căsătorie s-au născut cele două fiice mai mari ale ei, Alla și Mila. După ce a divorțat de Popov, mama și-a păstrat numele de familie. S-a căsătorit cu tatăl nostru, Victor Pavlovici Coca, la o vârstă foarte matură, mult mai târziu, când noi, cei 5 copii ai lui Victor Coca, am devenit adulți. Așadar, în viață și în lumea muzicii ne-am născut și am rămas Popov.

În 1947, când a fost foamete în Moldova, tatăl meu și-a târât familia și familiile fraților săi în Ucraina, la Colomîia. Erau drumuri, diferite orașe, și exact unde m-am născut eu, în 1950, nimeni nu-și mai amintește acum - undeva pe drum. 

Când tatăl meu a decis să se întoarcă acasă, la Edineț, frații lui au decis să rămână și să lucreze în Ucraina. Copiii lor, verii noștri paterni, sunt și ei muzicieni: multi-instrumentistul Mihail Coca conducea orchestra de jazz "Bukovyna" a Filarmonicii din Cernăuți, iar Ilie Coca a fost membru al formației vocal-instrumentale a Filarmonicii din Cernăuți "Chervona Ruta" - a apărut odată pe o scenă cu Sofia Rotaru. Un alt frate, Leonid, este, de asemenea, un pianist și saxofonist celebru în Ucraina și Cernăuți.

Din familia noastră de Popov, printre muzicieni se numără fratele meu Victor, care în prezent locuiește la Bălți, unde mulți ani a lucrat la centrul cultural municipal; fratele meu Ghenadie - în afară de participarea la "Ciocârlia" și la orchestra familiei, cântă muzică cu copiii aici, la Edineț; și eu, cel mai mare dintre frați, Ivan.

Copiii și nepoții noștri urmează calea noastră și aceeași cale. Astfel, fiul meu Igor a devenit violonist, fiica mea, după ce a absolvit mai întâi o facultate de muzică și apoi o universitate din Bălți cu un masterat, apoi a predat la această universitate, în plus, are propriul studio de muzică pentru pregătirea vocală la Centrul de Cultură din Bălți.

În fotografia din centru se află Ghenadie Popov și fiii săi (de la stânga la dreapta): Ghena, Dima, Pavel și Boris. Boris lucrează de câțiva ani în calitate de director artistic al orchestrei de muzică populară ,,Ciocârlia". Fotografie din arhiva familiei lui Ghenadie Popov

În colectivul de taraf al Dinastiei Popov, lucrăm și performăm împreună de trei generații: nepoți, părinți și bunici", conchide Ivan Victorovici Popov, povestea familiei.

Două discuri cu muzica orchestrei au fost lansate în URSS

- Am avut în total două viniluri lansate în perioada sovietică, iar acesta pe care îl vedeți aici este unul dintre ele. Din păcate, nu am al doilea vinil, dar probabil că îl puteți găsi dacă doriți. Așadar, avem o istorie lungă, bogată, bogată și foarte interesantă. Nici o radieră nu poate șterge o astfel de istorie, o astfel de istorie nu poate fi uitată, a fost creată de mulți oameni talentați și buni!

Ivan Popov este sufletul orchestrei de muzică populară ,,Ciocârlia" și un frate pentru toți ceilalți lăutari și muzicieni. El este mereu calm și liniștit, amabil și prietenos, atent și vesel în același timp. Este mereu amabil, dar niciodată fals. Ivan Popov nu este un ipocrit, întotdeauna își spune clar punctul de vedere. Este capabil să convingă fără agresivitate verbală, respectă opinia interlocutorului său, dar este, de asemenea, capabil să se prezinte pe sine. Pe scurt, un tip plăcut și rar de persoană creativă modernă, onestă și talentată, modestă și autocritică și, cel mai important, care nu s-a împiedicat niciodată de nimeni în viață sau în munca sa creativă și nu a făcut niciodată lucruri rele.

Pe 22 decembrie anul trecut, maestrul Nicolae Botgros, care a venit la Edineț cu orchestra "Lăutarii", a adus un omagiu muzicienilor din Edineț, amintindu-și de unul dintre muzicienii recent decedați, Anatol Ciobanu. În discursul său adresat publicului, care i-a ovaționat în picioare pe artiști, el i-a rugat să îl trateze cu mai multă grijă și sensibilitate pe marele lăutar Ivan Popov - o legendă vie și glorioasă a ,,Ciocârliei" din Edineț.

Natalia Taișina