- Pagini Din Trecut
În perioada interbelică, orașul Bălți, un important nod economic al Basarabiei, a fost martor al unei escaladări a violenței antisemite, alimentată de cuziști și tolerată de autoritățile române. Atacurile asupra evreilor din Bălți în 1930 sunt un exemplu clar al complicității autorităților și al radicalizării mișcărilor extremiste. Grupările cuziștilor au folosit naționalismul ca pretext pentru a justifica purificarea etnică, distrugând cartierele evreiești și provocând tensiuni între diferite grupuri etnice. În acest articol, istoricul Claudiu C. Crețu explorează evenimentele dramatice petrecute în Bălți în 1930, așa cum au fost ele reflectate de presa vremii.
În tumultoasa perioadă interbelică, antisemitismul a cunoscut o escaladare alarmantă în diverse colțuri ale Europei, iar orașul Bălți, un important nod economic al Basarabiei din acea epocă, nu a fost o excepție. Documentele și mărturiile vremii reflectă o realitate sumbră, unde violențele cu caracter antisemit erau tolerate sau chiar încurajate de autorități, transformând orașul într-un câmp de luptă ideologic și etnic. Cazul din orașul Bălți din anul 1930 este emblematic pentru modul în care grupările extremiste au reușit să își impună hegemonia asupra comunității evreiești locale, beneficiind de complicitatea sau indiferența autorităților statului român.
Presa vremii, prin articole precum cel publicat în Ziarul Dimineața, oferă o cronică detaliată a atrocităților comise de către simpatizanții cuziști, care, sub pretextul naționalismului, au transformat violența într-o armă de purificare etnică. De la atacurile stradale, devastarea cartierelor evreiești și până la pasivitatea instituțiilor statului, fiecare fragment al acestei istorii reflectă fragilitatea ordinii publice și predispoziția regimului de a închide ochii în fața radicalizării mișcărilor extremiste.
Prezentul articol își propune să analizeze evenimentele din orașul Bălți din anul 1930, bazându-se pe relatările contemporane, documentele de arhivă și mărturiile celor implicați. Printr-o lectură critică a acestor surse, vom încerca să înțelegem mecanismele care au permis escaladarea violenței și implicațiile pe termen lung ale acestui episod pentru comunitatea evreiască și pentru societatea românească în ansamblul său.
Agresorii sunt protejați de autorități
Informațiuni serioase ne îndreptățeau să afirmăm că la Bălți se petrec – de o bucată de vreme – sistematice agresiuni antisemite.
Ministerul de interne – de obiceiu rău sau tendențios informat – reducea faptele la un simplu și singur incident – care s-ar fi petrecut între doi evrei și un țăran în urma unui act de provocare din partea celor dintâi împotriva celui din urmă.
Relația oficială se termina cu fraza clasică: „s-au luat măsurile de ordine; liniștea este desăvârșită”. Ieri dimineața d. subsecretar de stat C. Angelescu a chemat în cabinetul său pe reprezentanții ziarelor, cărora le-a reproșat că publică exagerări și dau relațiuni fanteziste. La Bălți nu s-a întâmplat nimic, decât doar provocarea suferită de un cuzist din partea evreilor. Vrasăzică, ieri la prânz, ministerul de interne, susținea încă precum că la Bălți n-a existat nicio agresiune antisemită.
Un memoriu interesant
Delegații au prezentat și un memoriu, deosebit de interesant. În orașul Bălți, spun autorii memoriului, locuitorii de toate religiile au trăit întotdeauna în cea mai perfectă armonie. Chiar în anul 1905, când administrația țaristă a organizat pogromurile cunoscute în toată Rusia, în Bălți n-a reușit să deslănțuie cel mai mic incident.
Sub teroarea cuziștilor
Azi însă un grup de cuziști, cu sprijinul local al autorităților de la Bălți, au izbutit să provoace violențe grave.
Memoriul spune:
„O bandă de câțiva derbedei, cari își arogă titlul de exponenți ai patriotismului românesc, agită, terorizează, bat, sparg capetele, molestează pe străzi și în grădini publice, în fața autorităților, în pragul parchetului, nepedepsiți, imuni, iresponsabili.”
„Dacă vreodată autoritățile intervin, aceasta se întâmplă când vreun evreu atacat are imprudența să se apere, ripostând. Intervenția parchetului duce la arestarea evreului, care este bătut, batjocorit și arestat.”
Profesori în fruntea bandelor de elevi
Mai departe autorii memoriului precizează următoarele fapte:
„În grădina publică din Bălți, care se află situată la o depărtare de 15 m. de parchet și la 50 m. de secția de poliție, un grup de tineri cuziști, în majoritate elevi ai liceului „Ion Creangă” și ai școlii normale, atacă pe trecătorii evrei. Agresorii își arată de obicei eroismul când au de a face cu femeile, bătrânii și copiii. Ei bat până la sânge și întrebuințează deseori și cuțitele.”
„Faptul e cu atât mai alarmant, cu cât e vorba de elevi de școală cari dau dovadă de o anumită educație încurajată de către profesorii și tolerată de către autorități.”
„Atacurile sunt conduse de un oarecare Vladimir Novițchi, fost agent de poliție sub ruși, un anume Lucrețeanu și profesorul State de la liceul „Ion Creangă”. Acest profesor desfășoară o intensă activitate cuzistă în școală și în afară. Elevii evrei sunt persecutați; profesorul face de la catedră operă de propagandă huliganică.”
„Faptul este cunoscut; totuși nici directorul liceului, nici alt șef de autoritate n-au luat până în prezent nici o măsură. Aceasta însemnează educație oficială a tineretului în spiritul ură de rasă, de sălbăticie și de huliganism.”
„Ne permitem, spun autorii memoriului, să facem o remarcă. În Rusia țaristă, care-și arogă paternitatea pogromurilor, toleranța publică nu permitea totuși, ca în mod deschis și public, oficialitatea și intelectualitatea să aibă o activitate ca aceea descrisă.”
O analiză atentă a documentelor din epocă arată că autoritățile locale nu doar că au eșuat în a proteja comunitatea evreiască, ci au devenit actori activi în procesul de legitimare a violenței. Prim-procurorul Bălțiului, în loc să ia măsuri împotriva agresorilor, a vizitat liderii cuziști într-un gest interpretat drept aprobare tacită. De asemenea, Ministerul de Interne a încercat să minimalizeze situația, punând vina pe evreii atacați. Acest model de complicitate nu a fost singular, ci reflectă o tendință mai largă în politica interbelică românească: statul, sub presiunea mișcărilor de extremă dreaptă, a început să închidă ochii la violențele împotriva evreilor, pregătind terenul pentru legile discriminatorii ale anilor ’30 și pentru crimele regimului Antonescu.
Orașul Bălți al anului 1930 oferă un exemplu clar al modului în care violența antisemită trece de la simple atacuri izolate la un fenomen sistematic. Inițial, actele de vandalism și agresiunile fizice erau puse pe seama unor „grupuri de huligani”, însă realitatea arată că aceste mișcări erau bine organizate, având în frunte chiar profesori și lideri locali. Elevii din licee erau atrași în acest proces, fiind educați în spiritul urii rasiale, într-un context în care retorica naționalistă devenea tot mai agresivă.
Mai mult, toleranța oficialităților a creat un precedent periculos: evreii care îndrăzneau să riposteze erau cei arestați, iar agresorii rămâneau nepedepsiți. Astfel de mecanisme au fost reproduse la scară mai largă în România interbelică, ducând la o escaladare progresivă a violențelor, culminând cu pogromurile din anii ‘40.
Articolul din Ziarul Dimineața descrie cele petrecute în urba bălțeană cu mai multe amănunte:
O stradă devastată
Atacurile se repetă aproape zilnic; de o vreme ele au luat un caracter permanent.
Astfel, în seara de 16 Iunie o bandă de vreo 50-60 de persoane au început să devasteze o stradă evreiască și au spart toate geamurile. Evreii cari au ieșit în calea agresorilor au fost bătuți sălbatic, numeroși oameni pașnici, luați prin surprindere, au fost maltratați în chipul cel mai groaznic. Devastarea a durat câteva ceasuri. Nici o autoritate n-a găsit cu cale să intervină.
Și când, în cele din urmă, un grup de evrei disperați s-au adunat pentru a se apăra, și-au făcut apariția autoritățile.
Atitudinea șefului parchetului
Memoriul spune textual:
„D. prim-procuror, urmat de câțiva comisari și agenți, au început să bată pe evrei, împrăștiindu-i și alungându-i. Ei dădeau impresia că autoritatea completează atacul făcut de către cuziști”.
Delegații au prezentat și o declarație semnată de un număr de locuitori, care afirmă că șeful parchetului local, primul-procuror al tribunalului Bălți, a lovit personal pe evrei cu cravașa.
În același timp, pentru a încuraja pe agresori, primul procuror a făcut o vizită la locuința șefului cuziștilor, cu care s-a întreținut foarte amical. Evident, agresorii au interpretat această vizită ca o adeziune a parchetului la acțiunea huliganică, care se deslănțuise în toată voia.
Primul procuror a avut însă grija să dea o telegramă ministerului de Interne, anunțându-l că doi evrei au maltratat grav pe un țăran.
Pe această telegramă se bizuia d. subsecretar Angelescu atunci când declarase cu toată seninătatea că evreii de la Bălți au schingiuit până la sânge pe un țăran cuzist!
Acestea sunt faptele pe care le cuprinde memoriul; ELE AU FOST CONFIRMATE DE CĂTRE PARLAMENTARII DIN BĂLȚI.
Între parlamentari și d. subsecretar de la Interne
S-a produs cu acest prilej un incident violent.
D. Angelescu n-a dat delegaților un răspuns mulțumitor. D-sa a susținut că evreii provoacă incidentele. Delegații au protestat, invocând o serie întreagă de fapte, din care reiese că evreii bătuți au fost denunțați ca provocatori ai incidentelor.
D. deputat Mâță, care făcea parte din delegație, a spus la un moment dat:
„Atunci când a voit, autoritatea constituită a reușit să ia măsuri eficace împotriva agitatorilor comuniști. Dacă ministerul de interne dorește sincer înăbușirea agitațiilor antisemite, o poate face. El are datoria să ia aceleași măsuri împotriva tuturor curentelor dăunătoare ordinei de stat.”
D. Măță a spus mai departe:
„Ori ministerul de interne ia măsuri serioase, ori populația evreiască de la Bălți are dreptul să-și organizeze apărarea împotriva agresorilor cuziști...”
Aceste ultime cuvinte l-au supărat pe Angelescu. D-sa a replicat violent. S-a ivit un schimb de cuvinte între d-nii Angelescu și Mâță. Acesta din urmă a părăsit cabinetul subsecretarului de stat. D. ministru Iunian a primit delegația și a ascultat expunerea ce i s-a făcut. D-sa a făgăduit că va face o anchetă și va pedepsi pe vinovați.
Așa-zisa „anchetă” desfășurată la Bălți nu a fost decât o mascaradă birocratică menită să calmeze opinia publică, fără intenția reală de a pedepsi făptașii. Inspectorul Maimuca le cere evreilor să nu riposteze, sugerând implicit că statul nu îi va proteja, în timp ce prefectul județului propune ca „soluție” expulzarea celor care denunță violențele.
Cel mai grav este însă cazul polițiștilor care au încercat să forțeze un tânăr să mintă, acuzând evreii de o agresiune inexistentă. Refuzul acestuia expune o realitate incomodă: autoritățile locale nu doar că nu interveniseră pentru a stopa violențele, dar participau activ la fabricarea unei justificări pentru ele. Faptul că cei responsabili au rămas la posturile lor demonstrează că ancheta nu a fost decât o acoperire menită să păstreze ordinea aparențelor, nu să facă dreptate.
Ancheta de la Bălți
Ancheta asupra tulburărilor antisemite de la Bălți continuă. Ieri a sosit acolo d. inspector regional de siguranță a Basarabiei, Maimuca. Din inițiativa sa a fost convocată la prefectura de județ o consfătuire la care au fost invitați și fruntașii evreilor.
D. Maimuca a recomandat evreilor să nu riposteze la provocările antisemiților, ci să reclame autorităților în drept.
D. Cociorva, prefectul județului, a declarat că nu vede decât o singură soluție pentru curmarea scandalurilor: îndepărtarea din oraș a agitatorilor Noivițchi și State.
Polițaiul Muscalu s-a plâns că acțiunea sa este contracarată de primul procuror, care pune sistematic în libertate pe agitatorii arestați.
Cei ascultați cu ocazia anchetei au pomenit între altele și următorul caz: Acum câteva zile agentul de poliție Panait, a întâlnit pe stradă pe tânărul Gheorghe Lungu, fiul unui proprietar. Tânărul era cu o bicicletă fără număr. Agentul l-a oprit, l-a identificat și i-a pus în vedere să se prezinte a doua zi la circumscripție, pentru a i se dresa proces verbal de contravenție.
Tânărul s’a prezentat însă abia după șase zile, spunând că a suferit un accident de bicicletă și s-a rănit la piept, așa că nu s-a putut prezenta imediat.
Subcomisarul Nicșan și agentul Panait i-au promis că nu vor face caz nici de contravenție, nici de întârzâierea de șase zile, dacă tânărul consimte să facă declarația că rana i-a fost provocată de evrei, cari l-au atacat pe stradă.
Tânărul Lungu a refuzat să dea declarația mincinoasă și a povestit după aceea prin oraș cele întâmplate.
D. inspector Maimuca a promis că va lua măsuri împotriva acestor doi polițiști. Deocamdată ei au rămas la posturile lor.
Ziarul Dimineața. 16 Iunie 1930
Evenimentele violente din Bălți, relatate în presa vremii, nu sunt simple episoade de vandalism urban, ci simptome ale unei degradări sistemice a statului de drept în România interbelică. Aceste atacuri, orchestrate de grupări cuziște și tolerate de autorități, demonstrează modul în care antisemitismul a fost nu doar o ideologie marginală, ci un instrument de mobilizare politică și de intimidare socială.
Ceea ce s-a întâmplat la Bălți în 1930 nu a fost un episod singular, ci un avertisment despre pericolele radicalizării și ale pasivității statului. Normalizarea violenței și permiterea intimidării unei minorități au fost pași esențiali în disoluția democrației și în ascensiunea extremismului.
Astăzi, lecțiile acestor evenimente sunt mai relevante ca niciodată: acolo unde intoleranța este încurajată, iar statul devine complice prin inacțiune, consecințele pot fi devastatoare. Teroarea cuzistă din orașul Bălți al anului 1930 ne amintește că istoria nu trebuie doar studiată, ci înțeleasă și aplicată, pentru a preveni repetarea greșelilor trecutului.
Redacția „SP” îi mulțumește domnului Claudiu C. Crețu pentru acest articol, care aduce în atenție un capitol semnificativ din istoria orașului Bălți.
Citește și: