Eleonora are 23 de ani și coordonează Safe Space Bălți, un loc sigur pentru adolescenți LGBTQ+ și aliați, într-un oraș în care „toți se știu între ei”, iar vizibilitatea poate deveni risc. În toamna 2025, pe fundalul unei încrederi scăzute în alegeri și al unei confuzii reale despre ce înseamnă „politic” în viața de zi cu zi, spațiul pe care îl ține viu a devenit, aproape fără să-și propună, un laborator civic: un loc unde discuțiile despre identitate, siguranță și drepturi s-au întâlnit cu alfabetizarea media, securitatea digitală și ideea simplă că votul nu e un gest abstract, de care, la o adică, poți să te lipsești, ci o decizie care produce consecințe.

Povestea Eleonorei e, în același timp, despre cum se nasc liderii comunitari în orașe conservatoare și despre ce se întâmplă când o comunitate marginalizată primește, în sfârșit, limbajul și instrumentele cu care să se apere.

Într-o biografie scurtă, dar densă, Eleonora pare „construită” pentru expunere. Tânăra are o înfățișare ce nu poate trece neobservată - o spune singură - fața mică, cu trăsături expresive, îi este înconjurată de o coamă de păr creț, lung și roșu.

Eleonora a studiat cosmetologia, însă nu a putut profesa din cauza unei alergii dezvoltate în contact cu domeniul. A lucrat în alte locuri ani la rând, a jucat teatru la Casa de Cultură din oraș, a făcut voluntariat, inclusiv în inițiative de sprijin pentru refugiații ucraineni. În paralel, vine cu un bagaj identitar care, în Bălți, nu-ți ușurează viața: e queer, provine dintr-o familie evreiască și trăiește cu o dizabilitate din copilărie. Spune că bullying-ul a împins-o, adolescentă fiind, spre un reflex de protecție: „am vrut să-i apăr pe cei pe care îi tratează cum m-au tratat pe mine”. De unde și chemarea Eleonorei spre activism.

Apoi urmează partea pe care multe comunități marginalizate o recunosc imediat: lupta pentru informație. Eleonora spune că, în anii 2016–2017, în spațiul rusofon, din care face parte și ea, era puțină informație despre identitate, sănătate sexuală sau drepturi; a căutat singură, a citit în engleză, a ajuns la articole științifice și la definiții clare, ca să poată separa „adevăr” de „etichetă”.

Acest amestec de sete profundă pentru auto-determinare, expresie, identitate asumată și trăită la maxim, în contextul limitat pe care-l oferă un oraș conservator, au împins-o pe Eleonora spre Safe Space Bălți. La început, când abia i-a trecut pragul, Safe Space era un proiect coordonat de o altă tânără din Bălți, care a devenit o adevărată inspirație pentru Eleonora. Între timp, tânăra s-a mutat cu traiul, și locul a rămas gol… dar nu pentru mult timp. Or, spațiile necesare nu dispar - ele se reinventează, cresc, se dezvoltă.

Eleonora insistă asupra unei nuanțe importante: Safe Space nu e „organizație” în sens juridic, ci un grup de inițiativă și un spațiu comunitar pornit la 14 septembrie 2024. Acolo, adolescenții LGBTQ+ și aliații își găsesc „oameni ca ei”, iar întâlnirile sunt construite în jurul educației: istoria comunității, drepturi și legi, cultură, consimțământ, orientare către servicii de sprijin și educație sexuală. Exact tipul de informație elementară pe care mulți nu o pot cere acasă și nu o pot întreba la școală.

De ce contează un astfel de loc în Bălți? Pentru că Bălțiul e, în descrierea Eleonorei, „mare pe harta Moldovei, dar mic în viață”: rețelele sociale sunt dense, zvonurile circulă rapid, iar reputația familiei este tratată specific localităților conservatoare. Tânăra vorbește și despre un climat pro-rus în care limba rusă și consumul media rusesc rămân dominante, iar asta influențează și discursul despre drepturi, și nivelul de acceptare.

Din acest motiv, grupul a schimbat de mai multe ori locațiile întâlnirilor până a găsit un spațiu cu acces controlat, „unde nu intră oricine”, pentru ca participanții să nu fie expuși. În timp, întâlnirile au trecut de la două pe lună la patru pe lună (o dată pe săptămână), tocmai pentru a consolida legăturile: discuții tematice, dar și seri de jocuri, proiecții de film social, activități de coeziune.

În această arhitectură de încredere s-a așezat și trainingul facilitat de GENDERDOC-M: comunitatea tânără din Bălți avea nevoie de „traducerea” politicii în limbaj simplu și adaptat unor tineri pentru care orice ține de participare civică, educație politică, alegeri sunt lucruri lipsite de interes și la ani lumină de preocupările lor cotidiene.

Sesiunea din septembrie a explicat, pe înțeles, care partide sunt prietenoase comunității, care sunt homofobe, care împing vectorul european și care favorizează cooperarea cu Rusia. În termeni de educație civică, e exact genul de „conținut” care în școli lipsește, iar în familie e adesea tabu.

Eleonora descrie trainingul ca pe un „șoc bun”. Ea însăși se considera mult timp apolitică: evita știrile, evita disputele, alegea neutralitatea ca mecanism de protecție psihologică. Apoi, încet, a avut loc schimbarea: Eleonora a votat pentru prima dată în viață.

Eleonora vorbește despre primul vot ca despre o experiență fizică: tremur, emoție, confuzie, apoi sentimentul de „spectacol” după ce a ieșit din secție. În spatele emoției e însă o logică matură: dacă direcția politică a țării se consolidează pe drumul european, se consolidează și șansele ei de a-și construi viața aici, fără să fie împinsă să plece doar pentru că drepturile ei nu sunt recunoscute. Aici apare miza care, în mod previzibil, mobilizează: nu politicul în sine, ci viitorul imediat.

Și tot aici se vede de ce o intervenție de tipul acesta funcționează în Bălți: în orașe conservatoare, activismul nu începe în stradă. Începe în camere mici, în spații intime, cu oameni care pot ține pulsul comunității atent, cu grijă pentru bunăstarea și siguranța lor.  Safe Space funcționează pentru că e, înainte de orice, o infrastructură de încredere; iar prezența GENDERDOC-M funcționează pentru că aduce informație verificată, expertiză și conectează locul la un scop universal, reducând sentimentul de izolare.

Pe termen scurt, impactul se vede în două locuri: în participarea civică (tineri care încep să voteze, să urmărească programe, să înțeleagă termenii) și în coeziunea comunității (mai puțină singurătate, mai multă capacitate de a cere ajutor). Pe termen lung, miza e mai ambițioasă și, în același timp, mai realistă decât pare: transformarea unui spațiu sigur într-un mic centru de educație civică, care schimbă nu doar individul, ci și „normalul” din jur.

Eleonora nu vorbește despre Pride la Bălți ca despre o certitudine, ci ca despre o combinație de vis și frică. Spune că, probabil, la un prim marș ar veni puțini și ar fi tensionat, dar chiar și existența lui ar fi „un manifest”, un semn că orașul nu mai poate pretinde că oamenii LGBTQ+ nu există. În 2024, ea a mers la Marșul Pride din Chișinău cu sprijinul GENDERDOC-M și descrie momentul ca împlinirea unui vis pe care îl purta din 2017: „nu pot descrie în cuvinte… a fost extraordinar”.

Comunitatea LGBTQ+ din Bălți poate deveni o forță civică reală, dacă are trei lucruri simultan: spații sigure, informație clară și lideri care nu ard repede. Eleonora nu „salvează” orașul, dar îl mută, milimetru cu milimetru, din zona fricii în zona acțiunii. Într-un loc unde oamenii învață să tacă de mici, asta e deja politică în forma ei cea mai concretă.

Publicat pe bază de parteneriat.